Comisiile inutile ale Prefecturii

Comisiile inutile ale Prefecturii
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Ca la fiecare sfârșit de lună, în Sala mare a Palatului Administrativ au avut loc întâlnirile „tradiționale” a două comisii din cadrul Instituției Prefectului Județului Galați, Comisia de dialog social și Colegiul Prefectural. Ele sunt o ocazie de a aduna sub același acoperiș, lunar, reprezentanții la vârf ai tuturor instituțiilor de stat din Galați, la nivel de șefi sau de adjuncți: de la Fisc și de la Mediu, de la AJOFM, ITM și AJPIS, de la Protecția Copilului și cea a Consumatorului, de la Statistică, de la Inspectoratul în Construcții și de la cel Școlar, de la poliție, jandarmi și de la ISU etc., să ne ierte cei pe care i-am omis. Din partea „cealaltă”, a comunității, vin de obicei doi-trei sindicaliști și unu-doi reprezentanți ai patronatului. Figurile sunt mereu aceleași. Doar când se schimbă prefectul și subprefecții ori câte un șef de „deconcentrată” mai apar schimbări de „distribuție”.

Periodic, fiecare reprezentant de instituție vine cu câte un bilanț (realizat pe o lună, două, trei, șase sau un an, depinde de când nu a mai fost scos „la tablă”), pe care îl prezintă în fața celorlalți participanți. Unii folosesc un ton mai săltăreț, mai fac o pontuță, dau doar un rezumat și nu citesc zeci de cifre și procente. Alții, mai lipsiți de inspirație, „prohodesc” pagini întregi din pdf-ul sau doc-ul cu care s-au prezentat la raport, făcându-i pe ceilalți să caște și să-și verifice pe sub mese telefoanele. De obicei, nu prea se pun întrebări după citirea acestor rapoarte. Însă atunci când subiectul este ofertant, intervin reprezentanții sindicatelor și ai patronatelor care foarte rar sunt de acord. De aici, sarea și piperul... dialogului social.

În rest... În ani de zile, nu țin minte o finalitate concretă a vreunui subiect discutat în aceste comisii. S-a vorbit și atât. Pe de o parte, e bine că unele instituții sunt îmboldite să ofere informații privind activitatea pe care o prestează. Pe de altă parte, contează și ce și, mai ales, când spui. Să spui, în prag de octombrie, că din ianuarie până în iunie ai făcut „x” controale și ai dat „y” amenzi - mă întreb cui folosește.

Colegiul prefectural și Comisia de dialog social sunt doar două dintre cele 33 de comisii „înregimentate” în cadrul Prefecturii Galați. Printre celelalte se numără, ca exemple, Grupul de lucru pentru prevenirea corupției sau Comisia județeană de analiză a propunerilor pentru proiecte de stemă. Un alt exemplu, Comitetul consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice, care a avut ca subiect recent Transurbul. Materialul a cuprins modernizările de străzi făcute din 2014 încoace, câte autobuze și tramvaie s-au cumpărat și câte se vor cumpăra, spunându-se că, în ce privește frecvența mijloacelor de transport, Transurb și Primăria „fac eforturi”. Nimic despre întârzieri, despre trasee anulate, despre stații mutate sau dispărute, despre faptul că nu merg automatele din stații. În esență, nimic despre nimic!

Citit 1503 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Septembrie 2022 20:30

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.