Răul absolut ne bate la uşă

Răul absolut ne bate la uşă
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Cum nu a putut învinge armata ucraineană, Putin se străduieşte acum să distrugă populaţia paşnică din ţara pe care o cotropeşte, atacând infrastructura. În prag de iarnă, ucrainenii rămaşi la casele lor sunt lăsaţi fără lumină şi căldură. Mai bine de 30 la sută dintre instalaţiile electrice a fost distruse de dronele ruşilor. Recent, ruşii au lovit centrala pe cărbune din Burștin, care furniza energie electrică pentru peste cinci milioane de ucraineni. Centrala electro-nucleară de la Zaporojie a fost ocupată şi închisă de ruşi. Şi, cu siguranţă, distrugerea centralelor nu se va opri aici. Planul lui Putin pare să fie exterminarea populaţiei ucrainene. Din nefericire, sancţiunile economice impuse asupra Rusiei nu au avut efectul scontat. Războiul continuă şi, după cum se vede, se îndreaptă din ce în ce mai mult împotriva civililor. Aşa cum spuneam, armata rusă, care pare să-şi dea duhul, a început să umble acum la arsenalul armelor sofisticate. Şi Rusia nu a trecut încă la folosirea armelor nucleare tactice sau la alte categorii de rachete mai puternice şi mai eficace. Cei care cred că ucrainenii îi vor învinge în curând pe ruşi se amăgesc singuri, pentru că nu-şi imaginează că Putin, în orgoliul său nemăsurat, este în stare să-şi joace toate cărţile pe care le are. 

Situaţia e din ce în ce mai critică. De teamă să nu stârnească un război nuclear, NATO şi Occidentul se feresc să intervină direct. Întrebarea care rămâne totuşi e dacă lumea întreagă va asista neputincioasă la acest genocid sau va decide, în final, să facă ceva. E clar că e riscant pentru NATO să provoace acum furia Rusiei. Dar care va fi cursul războiului după ce poporul ucrainean va ceda, de frig, de foame, de pierderea locuinţelor, de destrămarea familiilor prin deportare, moarte sau plecare în bejanie? Cu siguranţă, Putin va trece la aceleaşi "tratamente" şi cu Republica Moldova, Georgia sau alte state aflate în fosta URSS. Şi nu se va opri aici. 

În plus, nicio alianţă cu China şi India nu ar fi de neconceput. E greu de prevăzut acum ce turnură va avea toată această nebunie, dar e din ce în ce mai clar că are toate şansele să nu se termine aşa cum ne-am dori noi. Răul absolut despre care credeam că există doar în filme sau în basme, ori este parte din istoria trăită de alte generaţii, ne bate la uşă.

Citit 2720 ori Ultima modificare Joi, 27 Octombrie 2022 12:51

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.