Odată un nume mare al Galațiului, Chibrit s-a transformat într-un fel de laitmotiv pentru o problemă spinoasă, tristă și aparent fără soluție a societății noastre. Un pictor cu geniul la el, cu un potențial uriaș, dar cu o dramatică traiectorie a vieții, a ajuns portavocea celor pierduți în neantul bântuitului pe străzi.
S-a scris mult despre Costel Chibrit în ultimele zile, nu din dorința de rating gazetăresc, ci pentru a încerca să găsim o soluție de salvare a unui om. Un simplu om, făcând abstracție de ceea ce a însemnat el odată: un nume important, un talent uriaș, a cărui semnătură stă pe lucrări valoroase, tablouri de o delicatețe și o frumusețe aparte.
Opinia publică s-a împărțit în două, în fața tăvălugului de întâmplări și situații prin care cel care, de ani de zile, a fost unul dintre oamenii străzii, pe care toți îi ocolim: unii au blamat autoritățile, alții familia. Pentru că pictorul Costel Chibrit a avut, odată, o familie. Și copii, care, slavă Domnului și cinste lor, au ajuns bine în viață. Dar geniul tatălui care a bucurat sufletele celorlalți cu penelul lui nu a fost suficient să-l salveze pe gălățeanul ajuns acum la 60 de ani. Chibrit ar mai fi putut să dea multe lumii: lucrări, experiență, să-și crească nepoții. Dar el este un bătrân neputincios, sălbăticit de statul pe străzi și cine știe ce apucături nesănătoase, fără pensie, la mila absolută a unora care au mai putut face câte ceva pentru el, mai mult în limitele omeniei decât în cele ale legii.
O vorbă spune că ”dormi așa cum îți așterni”. Chibrit nu și-a așternut și culege acum roadele, fiind doar un exponent al unei mase mari de oameni pentru care statul nu poate face nimic sau foarte puțin. Restul depinde tot de omul în cauză, iar cauzele care îi fac neputincioși pe bătrânii, tinerii sau copiii de pe străzi, care dorm în dărâmături, în cutii sau pe băncile din stațiile de autobuz, ne cam privesc pe toți. Sunt produse ale sistemului instituționalizat, unde au ajuns nepermis de mulți prunci pe fondul unor dereglări grave ale sistemului de asistență și protecție socială, copii de oameni bețivi, drogați, cu probleme medicale, care, iertat să-mi fie, nu ar fi trebuit, poate, să se înmulțească. Niște copii pe care nu-i vrea nimeni. Mai sunt oameni care au rămas pe drumuri prin șomaj sau care nu au avut alte perspective decât să-și ia lumea în cap, să lase în urmă case, familii. Costel Chibrit nu este un favorizat, ”vedetă” fiind făcut prin publicarea în ziar, ci doar un vârf de aisberg. Din păcate, geniul Chibrit a murit demult. Dar a rămas omul, egal în șanse cu noi toți ceilalți pentru care el este acum un patetic caz social.
