Când făptura superbolă/halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, n-am rezistat tentaţiei de a mă uita după ea! De a mă uita lung, năucit, convins de Adevărul rostit de poetul Ioanid Romanescu: „dacă există un dumnezeu, nu poate fi decât femeie”!
Sigur că da! M-am uitat lung şi vrăjit şi blocat... şi subiect de discuţie între alde gură-cască la fotbal, la motociclete, la novele televizate şi la limuzine, adică nişte cvasi/analfabeţi care tândălesc şi mănâncă seminţe şi bleotocăresc oriunde s-ar afla: „Uite-l, bă, pe ăsta, cum stă ţeapăn, parcă are-un par înfipt în instalaţie! Uite-l ce pierdut se benoclează! Oare la ce mama dracului se holbează? A, da, se uită după paraşuta aia! E-un prost! Că un deştept şi-un normal ca noi nu-şi zvârle ochii după toate ştioalfele! Strânge-l, Doamne, de pe stradă, că încurcă circulaţia şi treaba celor serioşi! Hă! Hă! Hă!”...
Sunt convins, domnilor cititori ai celui mai bun ziar din România, că realizaţi câtă stimă şi grijă faţă de Femeie huruie-n sufletul(?) şi-n creierul(?) istor contemporani satisfăcuţi cu Democraţie şi cu Doctorate-n „cuţite fără mâner, cărora le lipsesc lamele”, cum descriu Academicienii de la revista „Caţavencu”! În cele ce urmează, am să vi-i descriu mai în amănunt, că merită, sărmanii! Persiflându-mă, bineînţeles!...
„Vă rog, vreau motoare, aduceţi motoare,/ visez doar motoare, sunt gol cu motor!/ n-am creier, n-am suflet, am zgomot, am fiare!/ în locul iubirii mi-am pus zgomotor!// La mine-n familie, toate sunt fiare,/ sunt dure şi reci, sunt departe de dor!/ am soră metalică, frate de tablă,/ iar mama-i rotoare, iar tata-i stator!// Nevasta mea face ca Honda, ca Jawa,/ eu fac, toată ziua, ca B 52!/ nepoţii mi-s Tatra, Fiat, Kawasaki.../ toţi fac numai studii de mers înapoi!// De când ne-am născut, noi n-avem înainte/ nici unul, nici altul, nici alta...să ştiţi:/ aduceţi bujii pentru masa de seară,/ pistoane, viteze şi arbori cotiţi!// Turnaţi în pahare lichidul de frână,/ vreau gel, vreau supape... mâncaţi, beţi şi voi,/ porniţi zgomotoare, porniţi fericirea!/ hai, liniştea toată s-o dăm la gunoi!// Vă rog, vreau motoare, nu pot fără zgomot,/ mă doare-n cilindru de cei care vor/ oleacă de linişte! jos cumsecade!/ vă sărut pe vacarm, pe ulei, pe motor!”//
Şi-mi pare rău, foarte rău îmi pare că n-am s-o mai văd vreodată pe misterioasa şi superba Femeie de ieri! Mi-a spus moş Ion Mutelcă, prietenul meu pe Viaţă şi Moarte, că a văzut-o la monastire! Foarte bine-a făcut! Acest laic imund nu-i pentru ea!... ATÂT!
