Tocmai am scris despre un proiect interesant, care este în desfășurare zilele acestea la Școala Gimnazială "Mihail Sadoveanu" din Galaţi, unde laboranta școlii, trei profesori diriginţi şi bibliotecara şcolii au conceput ateliere prin care, evident şi cu sprijinul logistic al părinţilor, câteva zeci de copii vor şti, la finele acestei săptămâni, cum să înmulţească şi să îngrijească plante de grădină sau de apartament. O iniţiativă pe care eu una aş vedea-o dezvoltată la nivelul tuturor şcolilor din oraş, în care, sunt convinsă, există mulţi copii care nu au avut ocazia să crească vreo plantă până acum, să vadă de cât efort şi dedicare este nevoie pentru a se obţine un rezultat.
Nu ar strica, de exemplu, un proiect la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, unde specialiştii să le demonstreze copiilor din Galaţi cum se face, urmând ca ei să încerce apoi, fiecare la şcoala lui, să planteze o grădină şi să lucreze în ea.
Dincolo de beneficiul indubitabil al mişcării în aer liber, una pe care elevul să nu o privească însă ca pe o corvoadă şi care să nu presupună săpatul dificil al unui pământ întărit şi lutos (experienţă pe care eu mi-o amintesc din cei doi ani petrecuţi în copilărie la şcoala menţionată mai sus), s-ar alege elevii şi cu învăţarea şi practicarea etapelor care nasc o plantă. Le-ar prinde bine să vadă cât durează să creşti iarbă din seminţele de gazon, fiindcă mulţi nu mai ştiu nici tradiţia grâului pus la încolţit de Sfântul Andrei, prea puţini dintre cei născuţi şi crescuţi la oraş având posibilitatea lucrului într-o grădină. Pe lângă lecţia răbdării, importantă la aceste generaţii obişnuite cu gratificarea instantanee şi care nu mai au nici măcar exerciţiul căutatului efectiv într-un dicţionar fizic atunci când nu ştiu vreun cuvânt (trăiască sfântul Google), cred că principala lecţie a acestui exerciţiu ar fi conştientizarea fragilităţii vieţii, fie ea şi vegetală, înţelegerea că plantele trăiesc şi proliferează doar în anumite condiţii, orice alterare a acestora putând să ducă la dispariţia plantei. În condiţiile în care copiii secolului în care trăim sunt, pe de o parte, extrem de protejaţi de orice tip de învăţare participativă atunci când sunt în etapa preşcolară - să nu se joace cu pământ, că are microbi, să nu calce în bălţile de după ploaie etc, iar pe de altă parte foarte expuşi pericolelor din mediul virtual - unde mulţi ajung să trăiască, practic, aproape continuu - este esenţial să-i înveţe cineva cum să se murdărească pe mâini cu folos. Sămânţa iubirii de verde se plantează devreme, dacă vrem să mai avem vreo pădure şi mâine.
