Salariul şi răspunderea

Scris de Anca Spânu

Sâmbătă, 05 August 2023 00:02

Aşa cum era de aşteptat, serialul nostru despre salariile bugetarilor a dat naştere unor comentarii foarte dure referitor la nivelul de recompensă a muncii şi cel al răspunderii faţă de contribuabili, în orice capacitate ar fi aceştia puşi faţă în faţă cu reprezentanţii sistemului de stat. Încă de la început, consider că sunt bugetari şi bugetari, fiindcă ştiu foarte mulţi oameni angajaţi la stat care îşi fac treaba cu dedicare şi simţ de răspundere, de la profesori şi medici, la asistenţi sociali şi inspectori fiscali, ca să dau doar nişte exemple. Intenţia noastră nu a fost şi nu este să împărţim cetăţenii în două şi să îi învrăjbim unii împotriva altora. Dar, de câte ori un angajat la stat se miră că, la ora 19,00, eu încă muncesc, nu pot să nu mă gândesc la diferenţa de abordare pe care o avem asupra muncii şi răspunderii. Există lucruri pe care sunt conştientă că nu le pot lăsa pe mâine, exact cum, sunt convinsă, şi pe birourile bugetarilor poate să vină vreo solicitare pe la ora 16,30, care nu ar necesita mai mult de 25 de minute să fie rezolvată. Dar de ce să se grăbească, dacă, şi aşa, salariul vine, iar mâine este tot o zi de umplut? De fapt, aici e problema: atitudinea cu care sunt priviţi, pe la ghişee, oamenii veniţi să-şi rezolve o situaţie pentru care, cel mai adesea, şi-au luat o zi de concediu, fiindcă, nu-i aşa, programul instituţiilor este, cel mai adesea, acelaşi cu al majorităţii societăţilor comerciale, făcând imposibilă rezolvarea sarcinilor administrative după ora 17,00. Şi tu, când ştii că ţi-ai sacrificat o zi de concediu sau te-a lăsat şeful să pleci, cu ideea că te duci o dată şi e de ajuns, cum să nu te urci pe clădire când auzi, imediat: "Aaah, dar nu e bine. Nu aveţi hârtia X, semnătura Y, adeverinţa Z!". Totul spus pe un ton condescendent, fără un pic de empatie sau răbdare. Să mai spunem că, şi după eliminarea dosarului cu şină, de fapt, instituţiile tot asta folosesc, doar că achiziţionează ele, tot din banii noştri, dosarele? Să mai spunem că, la şase ani de când nu mai este necesară ştampila pe documente, instituţiile statului tot le cer? Digitalizarea e o glumă proastă sau mai degrabă ea există, dar pe noi tot ne obligă să ducem hârtii dintr-o parte în alta. În condiţiile acestea, evident că, atunci când oamenii conştientizează că între ei şi cei de la ghişeu este o prăpastie financiară, sentimentele nu sunt tocmai de acceptare şi respect. Mă îndoiesc eu că am crâcni vreunul dacă prin spitale am fi trataţi omeneşte pe banii sistemului, dacă la impozite şi taxe ni s-ar vorbi frumos, dacă am avea sisteme funcţionale şi accesibile de transport, alimentare cu apă, gaz şi electricitate etc.