Marcele, fă-te că lucrezi!

Marcele, fă-te că lucrezi!
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Proiectul Ordonanţei prin care guvernul îşi propune reducerea cheltuielilor publice a fost modificat din nou, nici nu se mai ştie a câta oară, în ideea de a mai strânge nişte bani pentru acoperirea uriaşelor găuri ale unui buget conceput prost din start, peste care s-au suprapus cheltuielile fără număr pentru îndestularea clientelei de partid. Ultima modificare are în vedere descentralizarea mai rapidă a unor instituţii, care ar urma să treacă în administrare judeţeană încă de la începutul anului viitor, după ce termenul vehiculat iniţial era 1 ianuarie 2025. Pe listă figurează direcţiile de sănătate publică, direcţiile sanitar-veterinare, direcţiile pentru agricultură şi inspectoratele şcolare, toate urmând să-şi reducă şi personalul cu 15%.

Că nu se va obţine mare lucru nici prin această modificare este evident, întreaga ordonanţă a austerităţii fiind concepută parcă pe principiul "Mircea, fă-te că lucrezi!", "instituit" de cuplul Caramitru - Dinescu la Revoluţia televizată din 1989. Practic, se vor desfiinţa 200.000 de posturi vacante, prin care nu numai că nu se va face nicio economie, ba chiar s-ar putea crea disfuncţionalităţi în unele sectoare, care se vor trezi cu angajările blocate. Cele câteva sute de posturi de şefi care vor dispărea prin comasarea unor instituţii nu vor "produce" nici ele mare lucru, cum nici câteva zeci de demnitari lăsaţi la vatră (vorba vine, pentru că sigur li se vor găsi alte sinecuri!) nu vor redresa bugetul. Mai ales că există sectoare exceptate din start, iar altele vor fi introduse cu siguranţă pe listă în urma protestelor sindicale care deja au început să ameninţe (parcă văd că rămâne să se facă restructurare doar în Cultură!). O altă pseudomăsură este limitarea sporurilor, dar acest lucru se face la fiecare 2-3 ani şi de fiecare dată s-au găsit "portiţe" pentru a reveni la starea de dinainte.

De fapt, prin toate măsurile pe care le propune, ordonanţa nu se atinge de fapt de problemele majore ale economiei româneşti. Vom rămâne în continuare ţara cu cea mai slabă colectare fiscală din Uniunea Europeană (27%, în condiţiile unei medii continentale de 40%) pentru că nu se doreşte digitalizarea ANAF, ţara cu cea mai mare pondere în PIB a economiei subterane (30%) după Bulgaria, din cauza nivelului ridicat al taxelor pe muncă, calităţii proaste a serviciilor publice (în ciuda celui mai mare decalaj de salarii între bugetari şi angajaţii din economia reală) şi ineficienţei cheltuirii banilor publici. Numai "rezolvarea" economiei subterane, de exemplu, poate aduce la buget cel puţin 50 miliarde de euro, estimează specialiştii, în condiţiile în care deficitul anual (pe care guvernul vrea să-l reducă prin această ordonanţă a austerităţii) nu depăşeşte jumătate din această sumă.

Dar de ce să luăm taurul de coarne, în loc să vindem pielea ursului din pădure? Marcele, fă-te că lucrezi!

Citit 1195 ori Ultima modificare Luni, 21 August 2023 22:34

Mai multe din această categorie:

3 comentarii

  • postat de Iancu Jianul
    Miercuri, 23 August 2023 10:55
    5.13.146.***
    Ambele! Lumea este din ce in ce mai saracita si furata de organizatia illegala cocotzata sus! Daca te uiti, jumatate din blocuri sunt goale... iar restul... 95% au liminile stinse dupa ora 21... economie sa faca statul burdushanul gros! Nu stie ce-l asteapta!
    Daca nu opresc furtul va fi JALEEEE!
    0
    0
  • postat de florin
    Marți, 22 August 2023 10:58
    86.124.202.***
    Scaderea cu 14 % a consumului de energie electrica a populatiei este groaznic! Crede cineva ca au montat romanii sisteme verzi si astfel a scazut consumul?Sau ca populatia saraceste intr-un ritm alert astfel ca in curind nu o sa mai poata sustine o birocratie imensa care ofera servicii excrecabile?
    0
    0
  • postat de florin
    Marți, 22 August 2023 10:43
    86.124.202.***
    ''Consumul de energie electrică s-a redus în primele patru luni din 2023 cu 7,7%, după scăderi de 5,4% în economie şi de 14% la populaţie. Exportul de energie s-a dublat''
    Si aceste scaderi au venit dupa scaderile din 2022 fata de 2021!Cu liberalizarea pretului la energie sa pus economia pe chituci
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.