În ultima perioadă, observ o tendință din ce în ce mai evidentă să se dea vina pe sistemul de învățământ și pe oamenii din el pentru orice situație-limită sau pur și simplu neplăcută în care actorii principali sunt copii/elevi. Opinia publică, mai ales în mediul online, este uneori dominată de convingerea că grădinița și școala există pentru a transforma orice copil alintat în exces și, practic, lăsat de capul lui cu un telefon mobil până la trei ani, într-un copil model, bine-crescut, ascultător, socializat și capabil să facă față oricăror situații complexe din contextul social.
Ei bine, nu e așa. Un copil care nu a fost înconjurat nu doar cu dragoste necondiționată, dar și cu o atmosferă de calm, în care se trasează și se respectă limite, nu va deveni un elev model, indiferent ce fac educatorii cu el. La grădiniță, un copil care nu știe de acasă că nu este bine/frumos etc. să ia cu forța jucăriile unui alt copil o va face cu orice ocazie și, necorectat sistematic, atât în clasă, cât și acasă, va face același lucru și la vârste mai mari. Va fi acel copil care le va lua cu forța pachetul sau banii colegilor mai mici, mai slabi etc., care le va arunca în baltă căciula sau fularul, care îi va îmbrânci, trage de haine, împinge în pereți sau în mobilier și, în final, îi va bate pentru că nu se supun abuzului. De la „glumele” de curtea școlii până la comportamentul criminal nu va mai fi decât un pas, iar atunci va fi prea târziu pentru vreo intervenție.
Indiferent de ce se întâmplă la școală, de cât de implicați, dedicați și sufletiști sunt sau nu sunt educatorii copilului, nu uitați că educația începe acasă, în familie. Profesorii nu sunt părinți, frați, bunici, unchi etc. Nimeni nu poate face educație într-un sistem de învățământ ca al nostru, centrat pe rezultate academice și mai puțin pe deprinderea de abilități sociale, dacă baza pe care se construiește nu este solidă. Iar exemplele din ultima perioadă fac să mi se zburlească și părul pe care nu-l mai am. Informată, în scris, că, la grădiniță, copilul de trei ani mușcă, bate și atacă alți copii, mama îi răspunde educatoarei că este treaba ei și a colegelor să îl educe, nu de aia îl trimite acolo?! Un alt părinte, informat că, la școală, băiatul lui de zece ani își rezolvă toate conflictele cu pumnul, spune că e normal, dacă nu ești puternic, nu supraviețuiești...
Duminică, în Grădina Botanică, printre sutele de familii cu copii venite să admire crizantemele și peisajul tomnatic, un trio format din mamă, bunică și copil de opt-nouă ani, atacase un arbore ornamental. Copilul se urcase în el și făcea precum maimuța, balansându-se periculos de pe o creangă pe alta, iar doamnele îi făceau fotografii, sub ochii indignați ai trecătorilor, majoritatea părinți și ei. De data aceasta, copacul a scăpat...
