De fiecare dată când este vorba să amintim de evoluția generală a societăți ne referim, de regulă, la un indicator mediu: ”salariu mediu”, ”media de vârstă”, ”pensia medie” etc. Din păcate, vorba unui matematician celebru, dacă stăm pe jumătate pe un calorifer rece și pe jumătate pe un calorifer fierbinte, ”în medie” ne este numai bine...
Iată însă că pe măsură ce rafinăm rezultatele, situația reală ne apare într-o formă mai nuanțată. Un exemplu în acest sens sunt datele Institutului Național de Statistică (INS) referitoare la bunăstarea populației. Concluzia ar trebui să fie un duș rece pentru toată lumea: aproape un sfert din populație (24,3 la sută) trăiește în sărăcie, fiind afectată de o lipsă acută a resurselor financiare! Consecințele economice, sociale, politice ale unei asemenea situații sunt multiple.
În primul rând, e vorba de o mare dependență a populației de ajutoarele de stat. Statisticile indică faptul că fără transferurile sociale – redistribuire a banilor publici – n.r. – situația ar fi de-a dreptul catastrofală. Aproape jumătate din populație (45 la sută) s-ar situa sub pragul sărăciei relative. Cel mai mult s-ar înrăutăți situația persoanelor vârstnice (de peste 65 de ani), care, într-o proporție de 84,8 la sută, ar fi într-o stare de sărăcie relativă! De aici se vede cât de important este ca România să aibă un sistem de pensii corect și sustenabil pe termen lung, iar banii colectați de la salariați să nu devină ”pușculița” în care Guvernul bagă mâna de fiecare dată când are de cârpit o gaură la buget sau de umflat vreo pensie specială.
Din păcate, nici pe segmentul de vârstă 55 – 64 de ani, adică persoane care teoretic ar trebuie să facă parte din sectorul productiv al societății, lucrurile nu stau mai bine. Fără ajutoare de la stat, 51,5 la sută din aceste persoane ar trăi sub limita sărăciei!
Iar ”cireașa” de pe statistica sărăciei este și aceea că și tinerii de până în 18 ani, în proporție de 30,8 la sută, depind, sub o formă sau alta, de transferurile sociale.
Dincolo însă de aceste statistici, nu ar trebui să uităm că sărăcia înseamnă nu doar lipsa veniturilor, ci înseamnă lipsa de educație și perpetuarea ei la generațiile următoare. Sărăcia înseamnă sănătate șubredă și vulnerabilitate socială. Sărăcia înseamnă dependență de cei aflați vremelnic în funcțiile de autoritate publică.
Desigur, în orice țară există oameni bogați și oameni foarte săraci. Dar forța unei ”societăți civilizate” constă, de regulă, în consistența clasei... medii. Din păcate, societatea românească tinde să devină tot mai polarizată. Iar sărăcia îngroapă democrația! Populația pauperizată tinde să ajungă la mâna unui ”tătuc”, a unui regim autocrat. Să ne mai mire atunci că populismul, sub toate formele sale, este tot mai ”gustat” în România?
