Cu siguranță e mai ușor de realizat prima parte, pentru că e în firea omului să se lipească de ce e... mai puțin bun, atâta vreme cât în mintea lui a nu face ceva echivalează cu o doză de confort și neimplicare. Chiar dacă, la modul ideal, cei plătiți să ne curețe străzile s-ar mișca cu viteza luminii și silențiozitatea creșterii firului de iarbă, din omul needucat și fără durere de alții nu scoți mizeria nici cu o mie de salahori.
Încerc un exercițiu de imaginație, ca să îmi închipui cum arată casele celor care, odată ieșiți în lume, lasă în urma lor dâre de gunoi. De la mucul de țigară aruncat din mers sau pe geamul mașinii, la ambalajul de chipsuri, biscuiți, PET-ul de bere sau cutia de energizant, orice gunoi ”mic” poate fi călcat în picioare și la ore târzii, și la ore matinale și chiar în tot timpul zilei prin cartierele cu locuitori mai ”fără griji”. Evident, e puțin probabil ca toate acestea, zvârlite cu nonșalanță în așteptarea gunoierilor, să se regăsească pe podelele caselor unde plătitorii de taxe își duc traiul privat, pe principiul ”în casa mea fac ce vreau, pe stradă fac ce pot”. Și se pare că se poate destul, câtă vreme orașul se poate transforma, ca de sărbători de pildă, într-o cocină. Doar așa putem numi străzile pline de deșeuri de toate felurile, preponderent cele rezultate de la petardele pocnite cu duiumul prin oraș, cu ghenele deversând de gunoaie menajere, cu coșurile stradale sau de prin stații cocoșate, mult depășite.
Evident, totul rezultat al convingerii că cineva poate, trebuie și este plătit să strângă. Parțial adevărat. În orice lume civilizată, un serviciu public trebuie, după caz, să furnizeze, să execute sau să întrețină. Asta presupune un anumit grad de moderație, nu ca serviciul să intervină în 90 la sută din timp în regim de calamitate. Pentru că, exceptând ocaziile în care gălățeanul profită de conjunctură și împroașcă cu gunoi, sunt destule reclamații care vizează zone, cartiere locuite de oameni, unde gunoaiele domnesc liniștite, deși coșuri de gunoi sunt, iar mașina de la salubritate nu e chiar o raritate.
Ecosal este un serviciu, cu un număr limitat de oameni și utilaje, în care rezultatele trebuie să se vadă în stradă, nu prin birouri. Din păcate, tot în stradă se vede și nesimțirea beneficiarului care ar vrea să vină cineva invizibil cu mătura sau cu wola după el și să curețe. Din această poziție nu prea avem de ce să aruncăm cu piatra. Ar trebui să știm nu doar să cerem, ci să și facem. Că trei pași până la coșul de gunoi nu omoară pe nimeni, dar pot scoate gunoiul din om cum niciun serviciu din lume nu o va putea face, în veci.
