Spectaculos fără tăgadă, așa mi se pare Galațiul fotografiat de sus. Și nu doar pentru că, de la vârsta de un an, locuiesc „la înălțime” într-un bloc cu zece etaje. Și m-am obișnuit să-l admir până dincolo de Dunăre, unde se ițesc în zare Munții Dobrogei. Orașul aerian mi s-a părut mereu mai luminos, mai strălucitor, mai impresionant decât cel de jos: Galațiul privit de la firul ierbii ori din buza betonului.
Uneori, îmi ațintesc critic privirea pe vreo fotografie postată pe Facebook, care pare prea frumoasă pentru a fi adevărată. Și caut sceptică repere sigure ale Galațiului. Să mă conving că-i chiar orașul meu, nu vreo făcătură. Un trucaj menit să facă bășcălie de gălățenii neatenți și grăbiți, gata să sară cu „Like-ul” ori cu „Inimioara”. Și verific atent dacă nu cumva răsare, printre blocurile gri, vreun „London Eye”, un „Eiffel” ori „Louvre”.
Mda, știu! Cam greu să confunzi roata rămasă în Grădina Publică – mai degrabă un scrânciob decât „panoramică” – Turnul de Televiziune și Palatul Administrativ ori al Navigației cu simboluri ale capitalelor europene.
Și totuși, orice s-ar spune, Galațiul de Sus este mai atrăgător decât Galațiul de Jos. Probabil că analizate de sus, de la înălțimea ferestrelor largi ale birourilor administrative, așa par toate: transportul – modern, regulat și eficient; spațiile verzi – generoase și atent îngrijite; copacii – puternici și sănătoși; străzile și trotuarele – largi și sigure; locurile de parcare – suficiente; curățenia orașului – lună; taxele și impozitele – pe măsura unui oraș civilizat și dezvoltat.
De mai de jos, însă, de la linia betonului sau a pământului bătătorit cu pretenții de spațiu verde, realitatea pare că se schimbă. Curățenia devine greu de găsit. Transportul e neregulat și mai degrabă ineficient. Spațiile verzi – deficitare, copacii – șubrezi, bătrâni ori fragili, străzile – nesigure, trotuarele – blocate de mașini parcate. Iar taxele și impozitele – împovărătoare pentru posibilitățile financiare ale unor locuitori care și-ar dori mai mult și mai bine pentru orașul lor.
Galațiul de Sus ori Galațiul de (foarte) Jos?! Știu ce o să-mi spuneți. Că, fie privit de sus, fie de jos, Galațiul e unul singur. Că nu suntem precum acele unități administrative cu nume compus - „Cocoțații de Jos” ori „Josenii de Sus”.
Și totuși, „falia” dintre Galațiul de Sus și Galațiul de Jos pare tot mai adâncă. Iar Susul și Josul – ireconciliabile. Dar există o speranță. Alegerile pe care le vom face. Și care ar putea uni Galațiul de Sus și Galațiul de Jos într-un singur oraș. Al viitorului copiilor noștri, dacă pentru noi s-a făcut deja (prea) târziu.
