Ați fost indignați că, peste noapte, au dispărut casierele de la supermarket și v-ați trezit nevoiți să vă scanați singuri cumpărăturile? Nu vă dați în vânt să vă plătiți facturile la ”roboțel” și oftați după un ghișeu unde să vedeți o față, chiar plictisită, dar umană? Sunteți deja resemnați că în fabrici treburile sunt făcute de mașini, nu de meseriași?
Dacă credeți că le-ați văzut pe toate și că limita suportabilității a atins cote maxime, mai păstrați-vă puțină răbdare: nu peste foarte mult timp, dacă aruncați chiștocul pe stradă, o să vă treziți la spate cu o creatură cu cip și soft, care vă va spune: ”Cetățene X, ai încălcat norma y din regulamentul z. Ești arestat!” Fără negocieri, fără circumstanțe. Asta îi dictează programul, asta face. Nu e glumă, nu e nici film, e perspectiva care se conturează tot mai clar când vine vorba despre evoluția noastră. ”Dispariția unor meserii” nu e decât un eufemism, la care ne place să ne gândim când vine vorba despre îndeletniciri de care ne-am putea debarasa fără mari aparente pagube. Dimpotrivă, ne-am putea gândi că roboții, ca să îi numim generic, le-ar putea face mai bine și mai eficient, în detrimentul omului, care e din construcție supus greșelii. Asta ar fi partea bună a lucrurilor. Partea mai puțin ușor de digerat vine atunci când ”dispariția” și înlocuirea omului de către mașină ar putea afecta acea zonă unde mintea, discernământul, sufletul, natura umană într-un cuvânt, sunt ingredientele fundamentale.
Am ajuns ca oameni cu pretenții de a trăi în structuri democratice absolute să ignorăm într-atât regulile, să le nesocotim și să le acordăm o prea largă prezumție de relativitate, încât să lucrăm încet, temeinic, dar ireversibil, la autodistrugere. Sub aparenta deschidere către orice, vine tare din urmă disprețul față de normă și puterea de impunere - autoritate. Odată cu el, vin din urmă generații născute și crescute în era tehnologiei, pentru care ”a cere” și ”a impune” sunt noțiuni de neconceput. Lipsa de respect față de mai tot ce înseamnă regula și necesitatea ei, așa cum o știam până acum, se vede clar, inclusiv spre opțiunile profesionale ale tinerilor aflați azi la momentul de a-și alege calea.
În 10-20 de ani, nu va mai avea cine să ne apere și certitudine în acest sens ne oferă adresabilitatea infimă de la școlile care ar trebui să formeze ”gardienii viitorului”. Mai puțin de un candidat pe loc la o școală de câteva luni. Mai puțin de un tânăr potențial interesat să-și dedice vreo trei decenii din viață apărării regulilor și societății. Justiția rămâne însă un concept fără de care o societate, oricum ar fi ea, nu poate să existe. Iar atunci...
