Respectul față de orice înseamnă normă nu poate fi deprins decât în cei șapte ani de acasă. E tardiv să vină școala, poliția sau altă forță de coerciție să îl învețe pe copil noțiuni fundamentale despre ce este bine și ce este rău, ce înseamnă respectul și bunul-simț și mai ales că în toate, dar în absolut toate, există o limită.
Vorbim în special de prevenirea criminalității, un demers ajuns la majorat, dar peste care s-au așternut conotații prăfuite, cu iz de formă fără fond, în contextul în care noile generații sunt tot mai puțin aliniate la ceea ce înseamnă respect față de regulă, normă, lege. Să le explici selectiv și ”la rece” tinerilor fără experiență de viață despre pericole, despre riscurile încălcării regulilor, e o muncă de Sisif, ineficientă pentru cei care acasă ori în mediul lor apropiat au adulți care sfidează tot. Adulți care nu fac diferența între normă și cei care ar trebui să le aplice, să le respecte sau să le garanteze și amestecă totul în aceeași oală. Disprețul față de politician, de șef, de funcționarul de la ghișeu sau de trecătorul de pe stradă este exprimat tare și asimilat cu disprețul față de legi și autoritate. Este exprimat fără perdea, uneori fără discernământ, pe toate căile, sub garanția libertății de exprimare și opinie.
Și pentru că omul este setat de mic să absoarbă cu predilecție ceea ce este negativ, creierele fragede absorb cu nesaț ceea ce îi înconjoară. Adică mama și tata care își arată lehamitea față de reguli, sau care recurg la mijloace neortodoxe să mai rezolve o problemă. Ei văd cum micile diferende se reglează cu scandal și arțag și mai ales cum ”toate relele și neajunsurile” sunt puse pe seama ”legilor proaste din țara asta”.
Copiii nu au un etalon de comparație, neștiind cum este prin alte părți, dar presupun ”că mai rău decât atât nu se poate”. Pentru a supraviețui, copilului i se activează mecanismul de ”fugi sau luptă”. Nu are unde să fugă și, pentru a se adapta, folosește inevitabil ceea ce a învățat și văzut, de cele mai multe ori acasă. Acolo unde profesorul a fost desconsiderat și combătut, polițistul umilit și luat în râs și oricare altă persoană care ar putea impune reguli sau trasa conduite a fost pusă sub semnul întrebării. Uscături sunt, da, peste tot, dar nu ele ar trebui să fie standardul educării unei populații de la care avem pretenția mai apoi să fie civilizată, disciplinată și cuminte. Cu care să ne simțim în siguranță pe stradă, de la care să avem pretenția să muncească cinstit și care să facă, în general, din țara asta, un loc mai bun. De aceea, săptămâna prevenirii criminalității trebuie să înceapă cu părinții, pentru că, vorba ceea ”calul bun din grajd se vinde!”.
