O nouă ediție a Topului firmelor gălățene

O nouă ediție a Topului firmelor gălățene
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Patronatul IMM-urilor Galați și Consiliul Județean organizează, joi, 18 septembrie, o nouă ediție a Topului celor mai profitabile firme gălățene. Ca în fiecare an, manifestările se doresc a fi o recompensare a performanței în mediul de afaceri gălățean.

Evenimentele vor debuta joi dimineață, la ora 11,00, în Sala Mare a Consiliului Județean Galați, cu simpozionul cu tema „Impactul tehnicilor de Inteligență Artificială asupra modului de organizare a produselor de afaceri și asupra pieței muncii - întreprinderile inovatoare, catalizatori ai dezvoltării”.

În partea a doua a zilei, între orele 15,00 și 17,00, la Vega Hotel, va avea loc ceremonia de acordare a premiilor de recompensare a performanței.

Topul a fost realizat pe baza cifrelor de afaceri și a profitului brut realizate în anul 2024, fiind structurat pe patru categorii, în funcție de numărul de angajați: întreprinderi mari, mijlocii, mici și microîntreprinderi.

Clasificarea întreprinderilor pe grupe de mărime s-a realizat ținând cont de prevederile Legii IMM nr. 346/2004: până la 9 angajați şi cu o cifră de afaceri sau active totale deținute mai mici de 2 milioane de euro - microîntreprinderi; până la 49 de angajați și cu o cifră de afaceri sau active totale mai mici de 10 milioane de euro - întreprinderi mici; până la 249 de angajați și o cifră de afaceri mai mică de 50 milioane de euro sau cu active totale mai mici de 43 milioane de euro - întreprinderi mijlocii; peste 250 de angajați și o cifră de afaceri mai mare de 50 milioane de euro sau active totale mai mari de 43 milioane de euro - întreprinderi mari.

Tot ca în fiecare an, Patronatul IMM-urilor va oferi premii speciale, 14 la număr, pentru rezultate sau contribuții deosebite într-un anumit domeniu. „Premiile speciale, extrem de importante, sunt decernate după criteriile specifice denumirilor pentru care se acordă, după o atentă selecție și analiză a factorilor implicați în procesul de organizare și atribuire al acestora”, ne-a spus președintele Patronatului IMM-urilor Galați, Marian Filimon.

Festivitatea de acordare a trofeelor va fi „condimentată” de participarea actorului și umoristului Cornel Palade și va fi încheiată cu un cocktail în cinstea participanților.

Citit 584 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Septembrie 2025 23:15

2 comentarii

  • postat de Quaestio
    Miercuri, 17 Septembrie 2025 20:34
    86.124.200.***
    Tot legat de economie/patronate - cat de Pe Bune e programul propus de PSD(Ministrul Muncii, Florin Manole) 'de relansare economică pentru piața muncii' ? E doar o alta Fenta ptr imagine ?
    0
    0
  • postat de MIȘU
    Miercuri, 17 Septembrie 2025 19:09
    86.124.201.***
    Nea Marian Filimon ai 35 de ani în fruntea patronatului IMMurilor Gălățene, NU AI DE GAND SĂ LAȘI TINERI SĂ OCUPE ACEST SCAUN??? De bun simț m-aș fi retras acum 10 ani din funcția asta!!
    0
    1

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro