După câte se vede, protestele anumitor categorii de bugetari în mijlocul campaniei electorale nu au rămas fără ecou, determinând Guvernul să le acorde nişte creşteri salariale, chiar dacă, foarte probabil, acordarea lor în cuantumul decis şi în tranşe nu e chiar pe placul beneficiarilor. Rând pe rând, au primit echivalările cerute sau măcar promisiuni ferme salariaţii din domeniul protecţiei sociale şi al sănătăţii, din domeniul protecţiei mediului, chiar acum recent şi cei din zona culturală, astfel încât să nu mai existe diferenţe între salariaţii din structurile locale şi cele centrale.
Aceste plusuri salariale nu rezolvă însă alte neajunsuri ale sistemelor bugetare, cum ar fi, de exemplu, blocarea angajărilor în anumite zone, ceea ce a dus la o subdimensionare acută a schemelor de personal, multe instituţii aflându-se în imposibilitatea reală de a-şi face treaba. Cui mai dai salarii, dacă ţi-au plecat oamenii, fiindcă, efectiv, nu mai făceau faţă volumului de lucru?
În altă ordine de idei, să nu uităm că salariile mai mari sunt promise pe baza unui buget şi aşa întins ca râma, ca să acopere costul direct al tuturor alegerilor de anul acesta, plus alte angajamente ale guvernanţilor. Cine va plăti factura creşterilor salariale ale bugetarilor? Cine alimentează bugetul! Plătitorii de impozite şi taxe, adică noi, cu toţii, dar mai cu seamă firmele autohtone mici şi mijlocii, care, simţind pericolul, au ţipat înainte, precum guguştiucii care stau să cadă din cuib. Guvernanţii însă nu cred că-i vor băga prea mult în seamă, fiindcă, nu-i aşa, o firmă privată mică nu are aşa mulţi angajaţi precum o instituţie bugetară mare. Puţini angajaţi, puţine voturi şi, mai ales, nesigure, fiindcă pârghia loialităţii forţate nu funcţionează pe aici. Nu am auzit de vreun întreprinzător privat să-şi oblige angajaţii să-şi fotografieze votul în cabină, dar de angajaţi de la stat care făceau asta, mi-au ajuns zvonuri pe la urechi.
Un alt cost al campaniei electorale - şi nu mă refer la sumele decontate legal partidelor şi candidaţilor pentru a-şi face publicitate electorală - este şi cel aferent zecilor de evenimente cu participare, mai mult sau mai puţin gratuită, dar masivă, a publicului: festivaluri de stradă, petreceri câmpeneşti, zilele oraşelor şi satelor, unele, este adevărat, de tradiţie, dar altele exploatate în mod vizibil la maximum pentru cât mai multă expunere a candidaţilor. Şi chiar dacă aceştia nu participă, efectiv, la evenimentele cu pricina, toată lumea ştie pixul cui le-a aprobat, ca să spunem aşa. Pe scurt, acum ne distrăm, de plătit, plătim pe urmă.
