Maturitatea şi luciditatea unui campion de 19 ani

Maturitatea şi luciditatea unui campion de 19 ani
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Am scris de multe ori, de-a lungul vremii, că performanţa, în orice domeniu, de la educaţie la sport, are nevoie de investiţii. Cu atât mai mult în cazul unor succese de nivel mondial, aşa cum sunt, fără discuţie, medaliile olimpice obţinute la Paris de înotătorul de excepţie care este David Popovici.

Un alt lucru cert este faptul că ne place să ne mândrim cu elevii olimpici laureaţi la competiţiile internaţionale şi cu sportivii care obţin rezultate deosebite. S-a întâmplat recent în cazul echipei naţionale de fotbal, formaţie care a creat în jurul său o emulaţie nemaipomenită după rezultatele de la Campionatul European, chiar dacă în plan sportiv acestea nu au reprezentat în definitiv mare lucru, ci doar au depăşit aşteptările majorităţii.

La Jocurile Olimpice de la Paris, în schimb, David Popovici a reuşit să câştige titlul olimpic, dovedindu-se cel mai bun din lume. Acest triumf, obţinut la nu mai puţin de 20 de ani distanţă de o performanţă românească similară, certifică o dată în plus faptul că ajungem atât de rar la vârf tocmai din cauza lipsei condiţiilor de pregătire, iar pentru a le suplini este nevoie de un talent de excepţie, care evident se naşte doar o dată la... 20 de ani.

Problema a fost expusă extraordinar de bine chiar de David Popovici, într-o declaraţie oferită televiziunii naţionale, imediat după finalul ultimei sale curse. Deşi are numai 19 ani, înotătorul a surprins excelent imaginea de ansamblu a sportului românesc, cu o maturitate şi o luciditate care au uimit pe toată lumea. "Vedeţi reacţiile oamenilor obşinuiţi, ale oamenilor din funcţii înalte, toată lumea e fericită, toată lumea se bucură. Dar de ce să nu ne bucurăm mai des? Hai să avem mai mulţi campioni olimpici, mai multe medalii, mai mulţi calificaţi! Trebuie să ne punem pe treabă, pentru că în ultima vreme avem un campion olimpic din an în Paște. Condițiile pe care le avem în țară, nu numai noi, înotătorii, ci sportivii în general, nu se vor schimba doar dacă vorbim despre asta. Multe țări care au mai puțini locuitori decât noi sunt prezente la Olimpiadă triplu, cvadruplu, pentru că se investește mai mult în sport. Au condiţii infinit mai bune decât ale noastre, au toată infrastructura de care au nevoie, au bazine să-şi pună şi-n cap, centre de pregătire peste centre de pregătire. Nouă ni se promite că se face, dar nu se începe niciodată nimic. Pentru o Românie educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport. Şi ăsta este un mesaj pentru politicienii care doar vorbesc despre asta", a spus Popovici.

S-a auzit, domnilor din funcţii înalte, care vă înghesuiţi să-i felicitaţi pe campioni, deşi nu aveţi nicio contribuţie la succesul lor?

Citit 1217 ori Ultima modificare Vineri, 02 August 2024 22:20

4 comentarii

  • postat de Gabriel
    Luni, 05 August 2024 13:12
    193.230.156.***
    Ce se întâmplă în prezent cu cele 100 săli de sport construite de guvernul Năsase? Sunt exploatate eficient, sau sunt o sugativă de bani? Ar fi un subiect de presă pt. sălile din județul nostru.
    0
    2
  • postat de Gigel
    Duminică, 04 August 2024 08:42
    5.13.163.***
    Asta pentru ca lumea se inchina doar la mizeria aia de fotbal fara rezultate, o manea de sport plina de manevre si invarteli sa faca bani.
    0
    14
  • postat de Gina
    Sâmbătă, 03 August 2024 11:18
    89.136.187.***
    Desi este cam arogant acest baiat, in mare masura are dreptate
    dar nu inteleg de ce nu spune pe fata (cu nume si functii) cine se face vinovat
    pt dezastrul din natatie. Nu vrea sa strice relatia cu Potec, cu Dunca, etc
    Astea sunt semne de lasitate!
    14
    2
  • postat de florin
    Sâmbătă, 03 August 2024 07:10
    86.124.202.***
    Din păcate nu are cine să audă!Politicienii nu au educația necesară sa asculte și să înțeleagă!Va dați seama o sa alegem președinte dintre Ciuca ciolacu Simion lasconi Geoană!Așteptări puține pt învățămint sport sănătate cultură cenușăresele bugetului !
    5
    19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.