E greu de explicat pentru omul de rând de ce împărțirea dreptății se face cu ocale diferite. Și poate nici nu ar trebui să se facă asta, când în discuție sunt chestiuni cu precedente multiple, care dovedesc că ocaua mică este cel mai mare dușman al actului de justiție. Nu poți pretinde că faci dreptate când e clar că mângâiatul pe creștet s-a arătat a fi un precursor pentru nenorociri uneori imposibil de reparat.
Clemențele și circumstanțele fac parte din orice act de justiție așa-zis democratică. Altfel, avocații n-ar mai exista sau ar muri de foame pentru că un judecător investit cu exercițiul autorității de stat, odată ce a încadrat nelegiuirea în litera legii, ar putea decide o soluție albă sau neagră. Veți spune poate că fiecare caz, fiecare om, fiecare situație e diferită și nu poți aplica o regulă strictă pentru toți. Că există individualizare, da, e un principiu al aplicării măsurilor și pedepselor. Prea multă discernere devine greu de digerat atunci când trecutul dovedește că în anumite circumstanțe e periculos să acorzi prea multă clemență. Aproape zilnic, vedem cum elemente rele ale societății sunt încurajate cu măsuri justițiare neînțeles de blânde. Nici pentru neștiutorii într-ale legilor, nici pentru cei inițiați.
Dacă ar fi numai să ne raportăm la exemplul devenit deja clasic al pericolelor de pe șosele, care transformă siguranța publică într-un joc de-a ruleta rusească, avem o imagine standard al loteriei pe care o reprezintă actul de justiție. Să lași la mâna hazardului un element care deja a ajuns în fața ta cu prezumția de pericol atârnată cu un lanț gros la gât este aproape complicitate. Complicitate la a-i da frâu liber pentru alte și alte nelegiuiri care pot fi fatale.
Prea des auzim de șoferi care au făcut accidente cu morți și răniți, conducând, deși aveau permisul suspendat, sau erau judecați în libertate, sau aveau antecedente cu alcool sau droguri la volan și un ”amabil” control judiciar era apreciat ca măsură suficientă. La noi nu prea se pleacă de la premisa că odată ce unul, cu inconștiență, a ignorat reguli care țin de siguranța altora, o va face iar, și iar, într-o formă similară sau chiar mai rea, pentru că vede că poate. Și că i se permite, o noapte cel mult la arest fiind un preț acceptabil. Sunt de părere că hoția, sub toate formele ei, corupția sau câte altele, care nu ne pun într-un pericol permanent și total imprevizibil, trebuie corectate nu cu pușcărie, ci cu muncă grea și acolo unde se poate, cu confiscarea averii. Dar acolo unde pericolul zace latent și se naște din răutate, teribilism şi plictiseală, legile ar trebui rescrise, iar cei ce le aplică să fie retrimiși la școală.
