În țara în care bolile psihice sunt subdiagnosticate, trăim orori care arată hibele unui sistem incapabil să-și îngrijească sărmanii ori să-i ocrotească pe cei aflați în imediata lor vecinătate. Părinți uciși de copii nebuni, care la rândul lor sunt uciși de carențele sistemului care nu a știut să-i gestioneze.
Puține sunt poate poverile mai grele pentru o familie decât prunci născuți cu mințile rătăcite sau, uneori, adulți care, din diverse pricini, ajung prăzi ale unor boli care nu îi mai fac stăpâni pe voința și viața lor. Aflat într-o dependență permanetă de alții, bolnavul are și el drepturi. La decență, la un tratament uman, la medicamente, la asistență medicală. Și mai ales dreptul de a nu fi abuzat, sacrificat. Pentru că este o ființă, pentru care statele lumii civilizate au creat sisteme care să îl protejeze și prin care să limiteze efectele decompensării problemelor omului cu mințile duse.
Realitatea cruntă este că, la noi, sănătatea minții și mai ales boala sunt, încă, chestiuni tabu. Familiile modeste, cu puțină carte, dar mentalități "tradiționale", cu puține posibilități, ascund astfel de anateme ca să nu lupte deschis, să nu fie arătate cu degetul, în dorința de a păstra aparența unei normalități.
Ascunderea gunoiului sub preș excede însă cadrul familial. În comunitățile mici, tendința e și mai mare, pe principiul că, dacă nu scormonești, nu găsești, deci nu există. Un bărbat la vârsta maturității, din Cosmești, a săvârșit păcatul suprem în zi de sfântă sărbătoare, când orbit de noaptea minții a luat viețile părinților care l-au născut și despre care lumea spunea că l-ar fi ținut ca pe un animal. Departe de cunoștința autorităților care ar fi trebuit să știe de el, să-l caute să vadă dacă cineva se îngrijește cumva de soarta lui. S-a întâmplat într-o comunitate a cărei opinie oficială a fost că "totul era bine, era liniștit".
Cât de liniștit, s-a văzut în dimineța zilei de 6 decembrie. O priveliște greu de reprodus în cuvinte, rezultat al unei posibile tulburări nediagnosticate și cu siguranță netratată, l-a dus pe fiul rătăcit într-o altă ipostază, dincolo de prajul de jos al umilinței. Închis ca orice alt criminal, cu mințile la el, bolnavul iresponsabil și rupt de realitate a ajuns rapid din custodia poliției în cea a spitalului, iar mai apoi, după o săptămână de suferințe fizice cumplite, la morgă. În niște circumstane în care este de așteptat ca sistemul să facă, din nou, ceea ce știe mai bine. Să aștearnă lucrurile în așa fel încât vina să cadă pe hazard și umerii mortului, care pe lângă faptul că era nebun, mai era și criminal. O nouă filă într-o saga în care cel mic și slab devine, inevitabil, un apendice bun de sacrificat în favoarea unui sistem lipsit de empatie și cu ochelari de cal care îi împiedică viziunea.
