Crăciunul de anul acesta vine cu același sentiment de agitație pe care-l simțeam în jurul meu acum 35 de ani. Dar numai agitația acestui final de an cel puțin îngrijorător pe care-l trăim este similară cu cea a primelor zile ale Revoluției (care cică nu a fost revoluție, dar spuneți-le asta și părinților care și-au pierdut copiii atunci). Speranța care ne umplea sufletele în decembrie '89 lipsește azi. Mă simt de parcă sunt și suntem marionete în mâinile unor păpușari nebuni, care mai de care mai corupți, mai hoți, mai șarlatani, iar posibilitate de salvare nu prea avem.
Evident, nu am naivitatea să cred că există politicieni 100 la sută curați (or fi, unul, doi, de sămânță, acolo, nu spun nu, dar aceia, de regulă, nu prea ajung și în Parlament). Știu că și politica trebuie făcută de cineva, iar ca să reziști în acest ring al leilor trebuie să fii versat, rezistent și consecvent în a-ți urma linia. Ei, dacă la șmecherie și longevitate avem campioni, slavă Cerului, cu consecvența stau mai prost aleșii noștri. Nici nu au depus bine jurământul, că deja au votat pe lângă directivele de partid și umblă zvonuri că unii ar migra de pe listele pe care au fost aleși către altele, mai călduțe și mai la guvernare, să spunem așa.
Guvernul Ciolacu 2 a fost învestit la limită de către Parlament, cu 240 voturi „pentru”, în condițiile în care numărul minim este de 233 de voturi. Evident, circul electoral nu se oprește aici, urmează o nouă campanie pentru alegerile prezidențiale și doar Dumnezeu știe ce o mai ieși din ea.
Până una alta, vine însă Crăciunul și o mini-mare vacanță pentru majoritatea românilor. Sau cel puțin acea parte care contează, care are mulți bani de cheltuit, brazi de împodobit și pe urmă de lăsat singuri acasă fiindcă se duc de Sărbători la munte, neapărat într-un loc unde se mănâncă tradițional, se bea tradițional, se dă tradițional din fund pe ultimele playlisturi la modă ori se fac drumeții cu sania trasă de cai sau cu mocănița. Totul bine și frumos, numai bun de fotografiat, filmat, pus pe Instagram, TikTok și alte rețele, că ne-am lămurit ce bine ne este cu ele. Cine rămâne prin orașe, e musai să facă masă mare de Crăciun, să gătească până cade lat și nu mai apucă să se bucure de nimic. Și pe urmă, ne întoarcem cu toții privirile către aleși/guvernanți/politicieni și ne mirăm că sunt lacomi. Îi acuzăm că vor prea mult, prea repede, că agață cât pot, fără să se gândească prea mult la consecințe. Oare nu cumva sunt ei într-adevăr mai reprezentativi decât ne place să admitem? Să ne gândim la asta până la viitorul vot. Nu de alta, dar și îngerul păzitor mai obosește câteodată.