Am vândut aproape tot ce conta în România. În general, am dat altora bogățiile noastre aproape pe nimic, pe ochi frumoși (străini ori autohtoni) sau pe interese și relații de cumetrie intra- și transpartinice.
Să ne înțelegem, prostia, incompetența și pofta de înavuțire nu au siglă de partid, ele sunt peste tot, aproape oriunde ne uităm. Uneori, ele sunt ascunse, ținute departe de ochii opiniei publice, dar, alteori, sunt pe față, la vedere, susținute de rânjetele celor implicați, care sunt siguri că nimic nu li se poate întâmpla. Și, de multe ori, au dreptate, pentru că vedem că, pur și simplu, unii nu pățesc nimic, orice-ar face.
Doar două exemple pe care Galațiul nu are cum să le fi uitat. În primul rând, Sidex-ul, combinatul-emblemă al Galațiului și al siderurgiei românești, a ajuns să se târâie de pe o zi pe alta, acum sub un nume care pare ironic în context: Liberty.
Ne amintim cum, în 2004, doi foști premieri, unul român și celălalt britanic, au pus bazele unei afaceri care a însemnat o sumă derizorie, chiar și la vremea respectivă: câteva zeci de milioane de dolari. O sumă care nici atunci nu însemna mare lucru, pentru a cumpăra un combinat care fusese catalogat deja, de un alt fost premier român, drept un morman de fier vechi.
Al doilea caz, Electrocentrale. Era într-o vreme insula energetică a Galațiului și producea pentru combinat și pentru întregul oraș. A fost băgată în insolvență, apoi în faliment, iar acum a ajuns să fie cumpărată de o firmă de fier vechi dar cu ambiții în energie verde. Încă așteptăm să vedem ce o să se întâmple acolo.
Se profilează și un al treilea caz, care ar echivala cu vinderea celui mai de preț „patrimoniu” al Galațiului, a brandului de țară care este mai vechi decât însăși țara: Dunărea. Am scris în ziarul de ieri despre intenția Guvernului de a privatiza AFDJ-ul, regia autonomă gălățeană care administrează șenalul navigabil al fluviului în numele statului român. Nu e ca și cum s-ar vinde Dunărea la bucată, dar să dai dreptul de administrare unei firme de tip SRL sau SA, din orice țară ar fi aceasta, tot o vânzare ar fi. La ce context politic imprevizibil este acum, ne-am putea trezi că ni se spune în curând „davai” Dunărea. Sau că... prietenii noștri austrieci ori unguri ar avea drept de „veto” privind circulația de la gurile Dunării sau de la Bara Sulina. Ori că, pur și simplu, o firmă românească s-ar trezi cu mai mult decât poate duce. Oricum, se pare că Guvernul este „chitit” pe privatizare, ascunzând astfel modul în care, ani la rândul, la conducerea AFDJ au fost numai numiri politice, de multe ori ale unor oameni care nu aveau absolut nicio legătură cu Dunărea ori cu navigația.
După știința noastră, niciun parlamentar gălățean nu a semnalat public până acum intenția Guvernului de a privatiza Administrația Fluvială a Dunării de Jos. Singurul care vrea să facă acest lucru este un parlamentar AUR din Mehedinți! Poate că Dunărea este mai importantă pentru cei de acolo...
