Dacă întrebi orice român obişnuit, de pe stradă, câţi parlamentari are România, n-o să ştie poate numărul exact, dar o să-ţi spună, sigur, că sunt prea mulţi. Prea mulţi pentru o ţară ca a noastră, sărăcită şi cu populaţie din ce în ce mai puţină. Prea mulţi şi cu salarii prea mari. Îmi amintesc acum comentariul unui nea Ion, paznic de noapte la un depozit de mobilă, care spunea, cu obidă: „Doamnă, şi mai şi chiulesc! Pe banii lor, io aş dormi acolo, la serviciu!”. Unii dintre ei chiar o fac, dar nu în sensul pe care-l dorise nea Ion. În acest context, compromisul privind reducerea numărului de aleşi la care a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor, că s-a ajuns ieri în urma discuţiilor din coaliţie capătă o altă greutate.
Avem, în acest moment, 469 de parlamentari, din care 137 senatori şi 332 de deputaţi. Conform datelor comunicate ieri de Kelemen Hunor, am rămâne, după alegerile din noiembrie anul viitor, cu 300-301 la Camera Deputaţilor şi cu 88 de senatori. În total, cu 80 mai puţini decât există acum, dar cu 88-89 mai mulţi decât hotârăsem, la referendumul din 2009, că am vrea să avem, adică maximum 300. Amănunt de care nimeni nu-şi mai aminteşte. Nu ştiu dacă 389 de parlamentari sunt mulţi sau puţini, mai ales că, dacă s-ar finaliza rezultatele recensământului, probabil că o parte din această scădere ar fi una naturală, provocată de scăderea populaţiei.
Nici măcar nu sunt sigură că economiile făcute cu salariile, cazarea, masa şi deplasările acestor 80 de aleşi sunt de natură să întărească în vreun fel constituţia bugetului de stat. Un lucru mi se pare însă de bun simţ. Vor fi mai puţini aleşi, deci mai puţini clienţi de favoruri. Poate de aici să se facă un pic de economie. Pe de altă parte, drumul către Parlament va deveni mai dificil, concurenţa între candidaţi mai mare. Sprijinul politic al unui partid puternic va deveni şi mai important, întrucât, nu-i aşa, fără logistica şi experienţa unei formaţiuni politice cu tradiţie în organizarea unor campanii serioase e mai greu să răzbeşti. Şi, bineînţeles, cotizaţia candidatului către partidul său va trebui să fie pe măsură.
Deci, cum ai da-o, până la urmă e vorba despre bani. Bani mulţi. În acelaşi timp, un număr mai mic de aleşi înseamnă concentrarea puterii în mâini mai puţine, deci mai puţin loc de manevră şi de greşeli din partea partidelor în desemnarea candidaţilor. Sunt multe aspecte pe care decidenţii de acum din Parlament le vor cântări înainte de a bate în cuie legea care să sfinţească noul număr de parlamentari. Pentru că, e clar, unii se vor autovota afară din Legislativ. Şi nu va mai fi ca în vechea zicală românească „urma alege turma”. De data asta, turma o să aleagă urma. În ceea ce ne priveşte, nu putem decât să aşteptăm să vedem ce s-o întâmpla. Şi apoi, evident, să vedem ce facem cu urna.
