Trăim vremuri în care austeritatea a devenit o scuză universală. Se taie, se amână, se suspendă – mereu în numele „responsabilității bugetare”. Dincolo de cifrele reci și justificările tehnocrate, realitatea este că această austeritate lovește acolo unde doare cel mai tare: în plătitorii de taxe, în educație și în sufletul unei națiuni – în cultură.
Noua Ordonanță de Urgență 52, anunțată ca o măsură de echilibrare fiscală, riscă să arunce în colaps sectorul cultural românesc. Interdicția de a încheia angajamente bugetare pentru activități artistice înseamnă, în termeni simpli, închiderea ușilor teatrelor, muzeelor, festivalurilor, bibliotecilor. Înseamnă spectacole anulate, artiști fără venituri, comunități întregi lipsite de acces la artă. Și, mai ales, înseamnă o lovitură mortală pentru acea parte a României care abia mai respiră cultural – mediul rural. Iar magistrații varsă lacrimi amare pentru că nu vor mai avea pensii de 10.000 de euro.
Dar, între timp, până la promulgarea ordonanței, o altă tragedie ne afectează fără să ne dăm seama: declinul bibliotecilor comunale. Acest declin nu este efectul unei ordonanțe iminente, ci rezultatul unei indiferențe politice și administrative prelungite. În ultimii patru ani, sistemul de biblioteci din România a cunoscut un declin profund, atât numeric, cât și funcțional. Circa 10% dintre bibliotecile rurale au dispărut complet, tăind o arteră vitală de acces la educație și informație pentru satele care și-au pus cândva speranța în carte. Numărul de volume din bibliotecile comunale a scăzut de la peste 16 milioane în 2020 la doar 14,7 milioane în 2023 – o sărăcire intelectuală vizibilă, o pierdere care nu se poate măsura în bani, ci în generații mai puțin instruite, mai vulnerabile.
Și nu e vorba doar de rafturi goale. Lipsa personalului de specialitate transformă bibliotecile rămase în simple depozite de cărți. Ironia crudă este că, în timp ce guvernanții vorbesc despre eficientizarea aparatului bugetar, printre „posturile neesențiale” sacrificate se numără exact cele care dau sens și educație unei comunități, bibliotecarii.
În lipsa unui studiu de impact real asupra consecințelor pe termen lung ale acestui declin – care include abandon școlar, scăderea nivelului de lectură și excludere socială – tăierile în cultură și educație, mai ales în mediul rural, nu sunt doar măsuri economice. Ele reprezintă un act de sinucidere socială și o condamnare la subdezvoltare a unei părți semnificative din populația României.
