„Ia mai mânați, mă flăcăi, și pocniți din bice, hăi!”, mi-a „ripostat”, deunăzi, un gând. Știu ce-o să spuneți: abia ce-a fost lăsatul secului pentru postul Nașterii Domnului, și mie-mi umblă mintea cu „Plugușorul”? Ei, nu-i chiar așa! Mintea mea tot încearcă să se dumirească de unde și cum ne-am pricopsit noi cu apucătura asta – că tradiție n-o pot numi – de a trosni de Sărbători, din petarde, pocnitori și alte asemenea „bombe” artizanale.
Știu că, în tradiția populară, zurgălăii și zgomotele puternice ale harapnicelor erau menite să alunge spiritele rele și necazurile, la cumpăna anilor! Să fi rămas oare fără bice și-am pocnit din ce-am găsit la îndemână?! Admit și că anul cel vechi trebuie „împușcat” până-l ciuruim și pe cel nou. Dar ceea ce se întâmplă în Galați, de pe la Sfântul Andrei încolo, poate intra în categoria „terorism de sărbători”: se trage de voie cu petarde, pocnitori și tot felul de asemenea nenorociri. Articole de proveniență incertă și cu reguli de siguranță inexistente.
Recunosc cinstit, sunt fascinată de focurile de artificii. Dar precizez: spectacolele organizate de profesioniști, cu măsuri și limite de siguranță! Subliniez asta pentru că m-am trezit, la un asemenea „show” incendiar, bombardată cu resturi de materiale pirotehnice. Și n-a fost vesel deloc!
Din păcate, în ultimii ani, focurile de artificii organizate public, de Revelion, s-au transformat în momente de teroare din cauza „bombardamentelor” colaterale. Mi-aduc aminte de două scene care m-au marcat la modul real, la ultimul revelion în stradă.
În fața unui bloc, o copiliță de șase-șapte ani, ghemuită pe trepte, se muncea să aprindă cu bricheta o pocnitoare. În apropierea ei, nici măcar un adult! N-am apucat să-i spun nimic, că am nimerit într-un „tir” organizat în familie: mama, tata și fiul. În drum spre petrecerea publică de Revelion, doamna căra două sacoșe pline cu tot felul de articole pirotehnice, în vreme ce fiul și soțul aveau mâinile ocupate. Aruncau pe rând, în spatele lor, câte o pocnitoare, câte o petardă aprinse. Cum ar veni își „marcau” drumul, ca să știe să se întoarcă acasă.
Și tot la ultimul Revelion, din cauza ceții, artificiile nu s-au văzut, dar pocnitorile mai aveau puțin și azvârleau orașul în aer. Și dacă eu, om în toată firea, mă simt terorizată de bombardamentul general, mă întreb cum îndură persoanele sensibile și bietele necuvântătoare tot acest vacarm exploziv.
Desigur, salut decizia Primăriei Galați de a renunța la focurile de artificii de Revelion! Intrăm, astfel, în „liga” marilor orașe – Cluj Napoca, Iași, Brașov, Constanța – care au anunțat deja aceeași măsură.
Mi-ar plăcea să privesc din nou, pe cerul Dunării, spectacolul dronelor de la Zilele Galațiului. Dar mă tem că, în lipsa focurilor de artificii – care durau maximum, jumătate de oră –, vom rămâne cu zile și nopți în șir de pocnete. Opreşte cineva și petardele?!
