În aceste zile sfinte din Săptămâna Patimilor, ar trebui să ne oprim pentru o clipă și să reflectăm la bunătate. Poate sună a clișeu, dar de data aceasta discuția nu este despre oameni, ci și despre acele ființe care, din păcate, nu se pot apăra singure - animalele.
În ultima perioadă, vedem tot mai des, în mediul online, imagini și videoclipuri greu de privit, în care animalele sunt supuse unor cruzimi de neimaginat. Câini abandonați în chinuri cumplite, pui de pisică sau câine aruncați la gunoi în sacoșe legate, animale bătute până la moarte, iar toate aceste cazuri ajung, fără să vrem, sub privirile noastre, tulburându-ne.
Iar cel mai grav este că aceste acte de o cruzime extremă sunt comise chiar de cei ce ar trebui să le protejeze - semenii noștri, care numai oameni nu se pot numi.
Zilele acestea am observat, recunosc, cu bucurie, că un astfel de act nu a rămas nepedepsit. Un bărbat de 70 de ani din București a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare cu executare, după ce a agresat cu brutalitate un pui de câine de talie mică. Potrivit rechizitoriului, acesta l-a lovit în repetate rânduri, l-a ridicat de la sol și l-a trântit de suprafețe dure timp de aproximativ 20 de minute, provocându-i răni grave. Evaluarea medico-veterinară a confirmat contuzii pulmonare severe și leziuni la nivelul bazinului, viața animalului fiind pusă în pericol. Și atunci întrebarea inevitabilă rămâne: Care-i om și care-i câine?
Chiar dacă opinia mea poate părea subiectivă - având în vedere că din familia mea fac parte și animale salvate de pe stradă - consider că pedeapsa este prea blândă pentru o asemenea cruzime. Cu toate acestea, sentința reprezintă un pas important înainte.
Poate că nu vom reuși să eliminăm complet astfel de fapte. Dar putem spera că, prin legi mai ferme și pedepse mai dure, ele vor deveni din ce în ce mai rare. Poate frica de închisoare este mai puternică, pentru unii, decât cea de Dumnezeu, și astfel cazurile de violență asupra animalelor ar putea fi, pe viitor, în scădere.
Nu tuturor ne plac animalele - este firesc, suntem diferiți. Dar de ce unii aleg violența în locul indiferenței? Așa cum evităm oamenii care nu ne plac, fără a le face rău, la fel am putea proceda și cu animalele, ființe care nu ne-au greșit cu nimic.
O altă problemă tot mai vizibilă este abandonul, o formă de violență mai „tăcută”. Zilnic apar anunțuri despre câini, uneori chiar de rasă, lăsați în locuri unde devin uşor vulnerabili: pe marginea drumurilor aglomerate, în parcări etc. Un animal nu este un moft, nici un cadou de Paște sau de Crăciun, ci o responsabilitate. Iar dacă nu mai poate fi îngrijit, există alternative: apelul la ONG-uri sau simple anunțuri pentru o nouă adopție.
Vorbim despre o viață, care depinde doar de noi, iar dacă la un moment dat am ales să luăm un animăluț, trebuie să să fim responsabili de toată existența acestuia.
Bunătatea nu costă nimic, dar lipsa ei poate costa vieți. Iar felul în care alegem să tratăm aceste suflete spune mai multe despre noi decât despre ele.
