O economie de 20,25 milioane de lei/an la fondul de salarii, acesta ar fi impactul financiar total estimat al restructurării administraţiei publice locale, potrivit primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. Restructurarea înseamnă reducerea a peste 200 posturi, dintre care doar 20 sunt ocupate. Concret, singurii care trebuie să plece acasă până la 1 iulie sunt 20 de poliţişti locali. Noile organigrame au fost aprobate cu câte 16, respectiv, 15 voturi, în şedinţa extraordinară de miercuri a Consiliului Local.
Înaintea şedinţei Consiliului Local în care au fost supuse aprobării noile organigrame ale Primăriei, Poliţiei Locale, Direcţiei de Asistenţă Socială, Clubului Sportiv Municipal şi "noului" Calorgal, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a prezentat în ce constă restructurarea administraţie locale. Şi care vor fi efectele acestei reorganizări.
„Am încercat - vă spun sincer - să nu plece nimeni acasă. N-am avut niciodată ocupat numărul total de posturi alocate, în schimb le-am avut bugetate. Prin urmare, impactul financiar îl vom vedea anul viitor, anul acesta fiind undeva la jumătate”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.
Potrivit datelor prezentate, la nivelul administraţiei locale se reduc peste 200 posturi, dintre care 16 funcţii de conducere.
Organigrama Primăriei scade cu 134 de posturi, dintre care 126 sunt vacante prin pensionări şi transferuri la alte instituţii fără legătură cu Primăria sau în sectorul privat. Celelalte opt posturi (Autoritatea Tutelară) au fost transferate către Direcţia de Asistenţă Socială.
Tot la nivelul Primăriei, 10 şefi de servicii îşi pierd funcţiile de conducere şi, implicit, beneficiile financiare, motiv pentru care a fost „valea plângerii” în biroul primarului.
Cu o reducere a funcţiilor de conducere de la 51 la 41 şi cu posturile transferate şi desfiinţate la Primărie, economia la buget va fi de 13,2 milioane de lei/an.
Poliţia Locală pierde 49 de posturi, dintre care 20 ocupate. Numărul de funcţii de conducere se reduce de la 21 la 19. Rezultă un impact financiar total de 5,4 milioane de lei/an.
Clubul Sportiv Municipal rămâne cu 20 de posturi mai puţin (19 vacante, unul de conducere) şi va funcționa cu 80 de angajați. Impactul financiar va fi de 1,5 milioane de lei/an.
Societatea Calorgal, de la care se reduc cinci posturi, va fi comasată cu Serviciul Geotopocad Expert, de unde se vor reduce opt posturi. Cu un total de 188 de posturi, dintre care 12 funcții de conducere, impactul financiar va fi de 1,1 milioane de lei/an.
La Evidenţa Persoanei apar patru posturi în plus. Iar la Direcţia de Asistenţă Socială, cele opt, transferate de la Primărie.
Impactul financiar total anual estimat se ridică la 20,25 milioane de lei, economie de la fondul de salarii.
„Ne batem cu un inamic care nu există”
„Cei 20 de la Poliția Locală sunt, efectiv, singurii care pleacă. Suntem una dintre primăriile care, de-a lungul vremii, nu s-au dus în maxim cu numărul de posturi. Anul trecut, am mai avut o reducere de posturi, unde, la fel, nu a trebuit să dăm pe nimeni afară. Nu cred că am depășit niciodată 50, maxim 60 la sută din numărul de funcții pe care le-am avut în permanență alocate. Deci mai avem încă 20 de posturi vacante în cadrul Primăriei municipiului Galați.
Iertaţi-mă că dau o tușă politică discuției noastre, această reformă clamată la nivel guvernamental - de fapt și de drept - la nivel local nu prea va produce efecte, pentru că ne batem cu morile de vânt, ne batem cu un inamic care nu există, de fapt și de drept”, a fost concluzia primarului Ionuţ Pucheanu.

