Astăzi, 5 august 2013, o zi istorică pentru Galaţi, se redeschide bazinul de la Baia Comunală. Cum să nu o consideri astfel când acest eveniment părea că nu va mai veni vreodată, de parcă ar fi fost vorba de lucrări de o complexitate cosmică. Au durat patru ani şi mai bine şi nu vorbim despre pod peste Dunăre sau tunel pe sub fluviu, ci de o construcţie până la urmă obişnuită şi o instalaţie de filtrare a apei. În toţi aceşti ani ne-am scăldat în minciuni, fiind promise atât de multe termene de finalizare încât le-am şi pierdut socoteala.
Cea mai nesimţită dintre ele a fost cea din vara trecută, când fostul primar a chemat presa la inaugurare, s-a băgat apă în bazin şi, cu toate că plutea o pojghiţă de mizerie, a tăiat panglica. Mai erau de făcut destule pe acolo, instalaţia fusese comandată şi furnizată aiurea, cu o grămadă de piese lipsă, de mobilier uitaseră toţi, dar veneau alegerile şi era rost de încercat să se ciugulească ceva capital electoral printr-o nouă prosteală. Fără nicio jenă, fără un minim de respect pentru public, pentru gălăţean, pentru contribuabil.
De altfel, această situaţie e doar un exemplu care mi-a venit la îndemână pentru cum stau lucrurile în general în ţara asta. Politicienii şi nu numai nici măcar nu se mai sinchisesc să salveze aparenţele, nici măcar nu se mai prefac că îi interesează altceva decât propriile interese. Fără scrupule, cu minciuna şi bătaia de joc ridicate la rang de mari virtuţi.
Revenind la bazinul în cauză, cei din Primărie îl invitau, într-un comunicat, pe fostul ales local la inaugurare, lucru pe care l-am perceput ca o ironie la făcătura de inaugurare de acum un an. Una meritată din plin de fostul primar pentru o asemenea grosolănie, dar nu ştiu dacă chiar actuala echipă din administraţia locală era cea îndreptăţită să o facă. Până una alta, le-a trebuit şi lor încă un an să finalizeze ceva la care greul fusese făcut, foarte lent s-au mişcat şi ei. Pot invoca diverse scăpări din proiect, dar chiar şi aşa un an mi se pare foarte mult pentru a le rezolva.
Exact la fel stau lucrurile şi cu Sala Sporturilor, tot cu jdemii de termene nerespectate de-a lungul timpului, tot cu mari erori de proiectare şi de execuţie. Dar tot la interese de grup ajungem, altfel nu se explică de ce firma care a contractat lucrarea de la Compania Naţională de Investiţii nu a plătit pentru întârzieri şi tâmpenii de execuţie.
La fel cum nu am auzit să fi venit nota de plată pentru cei care au pierdut aiurea finanţarea renovării bazinului olimpic în 2011 - aflat în proprietatea Ministerului Tineretului şi Sportului prin DJTS Galaţi - iar lucrările n-au mai fost reluate nici astăzi.
Câtă apă mai trebuie să curgă oare pe Dunăre până când interesele comunităţii vor conta pentru edili măcar la fel de mult ca cele individuale?
