Ceea ce se întâmplă la Galaţi cu apa caldă poate fi un studiu de caz legat de dezagregarea serviciilor publice din România. E clar, autorităţile îşi arată tot mai des neputinţa în a asigura cetăţenilor apă, căldură, canalizare, asistenţă medicală sau transport civilizat, semn că sistemul este putred până-n măduva oaselor, iar impozitele plătite de contribuabili au ajuns simple „surse bugetare” pentru salarii, sporuri şi achiziţii şi lucrări controlate de comision şi de intenţii subterane.
Aparatul bugetar şi din societăţile de interes public mănâncă mai mult decât produce, iar asta se întâmplă numai şi numai pentru că interesele de castă (fie că este vorba de „fitile” politice sau „tunuri” economice – tot un drac!) au devenit mult mai importante decât nevoile populaţiei. E clar: pe aleşii noştri îi doare fix în cot de noi, trăitorii de rând. Ne percep exact ca omida pe pom: o simplă oportunitate de a-şi umple burdihanul. E trist, dar este, din păcate, adevărul gol-goluţ.
Ascultându-i pe toţi cei implicaţi la nivel decizional în scandalul care a lăsat oraşul fără apă caldă, mare mi-a fost mirarea să constat că puţini conştientizează că s-a produs o situaţie aberantă, cu efecte sociale şi economice grave. Cei mai mulţi dintre responsabilii de aducerea Galaţiului la condiţii feudale dau dovadă de o laşitate infinită şi, ca-ntr-un joc de-a şoarecele şi pisica, pasează răspunderea de la unul la altul. Adică niciunde. Mă şi întreb: oare ce mai caută – Doamne iartă! - în funcţiile pe care le ocupă şi pentru care primesc salarii grase?
Dar cel mai grav lucru este că au fost lăsaţi fără apă caldă cei 150.000 de gălăţeni care au achitată întreţinerea „la zi”, până la ultimul bănuţ. Unii au luat credite ca să scape de penalităţi, iar rezultatul a fost paradoxal. Imediat după ce au plătit li s-a tăiat ţeava! Aceşti oameni sunt realmente batjocoriţi în acest moment. Pe cale de consecinţă, mă aştept ca pe viitor să nu-şi mai plătească nici ei facturile la întreţinere.
Cunosc o bătrânică ce locuieşte în zona Ţiglina. E singură şi se chinuieşte să supravieţuiască dintr-o pensie de 800 de lei. Dar e cu întreţinerea la zi. Ca să plătească facturile mari, tanti Maria face iarna CAR, iar vara achită ratele. E mereu într-un carusel al vieţii la limită şi ştiu că mai degrabă mănâncă pâine goală decât să aibă datorii. Probabil că data viitoare când mă va întâlni, tanti Maria mă va întreba, cu seninătatea celor 80 de ierni pe care le duce în spate, de ce nu are ea apă caldă. Şi n-o să reuşesc să-i explic. Căci nu pot explica absurdul.
Apaterm şi Electrocentrale sunt pe moarte. La fel şi sistemul de furnizare a apei calde şi căldurii. La fel şi oraşul. Dar asta n-ar trebui să ne mire, căci nu trebuie să uităm că de 20 de ani gălăţenii îşi aleg liderii la schimb cu doi mici, o bere şi o găleată din plastic. Drumul către dregătoriile ţării a trecut mereu prin cârciumă, iar acum a venit nota de plată. Scumpă…
P.S.: Scandalul apei calde ar putea fi doar preambulul unei ierni lungi şi cu caloriferele bocnă. Sper din tot sufletul că oamenii politici ai locului – senatori, deputaţi, miniştri – vor înţelege că trebuie să pună umărul la găsirea unei soluţii. Oare le mai pasă?!
