M-a apucat din nou revolta în legătură cu veşnica relaţie tensionată dintre Galaţi şi Brăila după ce, zile la rând, am văzut în jurul meu foarte multe situaţii în care lipsa comunicării eficiente a dus la blocaje, la imposibilitatea de a găsi soluţii, la neînţelegeri instituţionale, la pierdere de timp, bani şi nervi. Iar când în horă intră şi Tulcea, lucrurile se complică şi mai mult.
După câte aţi putut citi în ziarul nostru de ieri, investitorii coreeni care doresc să realizeze subtraversarea Dunării s-au adresat şi Tulcei, după ce au discutat cu Galaţiul, pentru că, evident, nu vor să-şi pună toate ouăle într-un coş. Şi dacă a devenit evident că Brăila nu vrea tunel, că are ok de la centru pentru pod, atunci ce şi-or fi zis coreenii: lasă, domnule, că mergem şi batem palma cu tulcenii, pe urmă îi convingem pe gălăţeni să facă tunel cu noi şi Tulcea, nu pod cu Brăila şi gata, am rezolvat problema.
Încă de dinainte de Revoluţie, dar mai ales în ultimii 23 de ani, ni s-a tot umplut capul de demagogii ieftine, de genul "ce mult ne urăsc pe noi brăilenii". Lor, pot să pun pariu, li s-a spus de către mai-marii locali cam acelaşi lucru: gălăţenii ăia sunt nişte îngâmfaţi, vor să fie şefi etc. O grămadă de prostii! Oamenii obişnuiţi din Galaţi pe care i-am întrebat prin sondaje de opinie au spus toţi că trebuie să colaborăm, iar brăileni obişnuiţi, oameni care muncesc, mi-au spus acelaşi lucru, că e o stupizenie să stea gol terenul brăilean dinspre Galaţi, că acolo ar trebui să fie cartiere de case sau/şi blocuri ori măcar, dacă terenul nu permite altceva, construcţii uşoare, hale comerciale şi de industrie uşoară, depozite etc, care să furnizeze locuri de muncă cetăţenilor din ambele oraşe. Oamenii spun, iar eu susţin, cu tărie, că toată nebunia asta e menită să ne arunce praf în ochi: politicienii se prefac ei că se ceartă, între timp cumpără terenuri în zona de joncţiune, pe urmă or să le exproprieze în interesul public, cu despăgubirile aferente. Iaca profit uşor!
Mie, una, îmi este foarte clar că altă posibilitate de dezvoltare decât împreună cu Brăila nu avem nici noi, şi nu are nici Brăila. Inclusiv iarna, când rămânem izolaţi în zăpezi, tot cu Brăila rămânem izolaţi. Şi, dacă nu putem ajunge cu trenul sau maşina la Bucureşti, ia imaginaţi-vă cum ar fi fost să avem aeroport între Brăila şi Galaţi. Acum, un brăilean sau un gălăţean care lucrează în afară şi vrea să vină acasă din Italia sau Spania, să zicem, dă poate 100 de euro pe biletul de avion sau chiar mai puţin, dacă şi-l ia din timp, şi mai dă 100 de euro pe taxi de la aeroport până acasă, că atât aud că e o cursă, cam 400-450 de lei. Plus orele pierdute, plus hurducăiturile de rigoare.
Este evident, pentru orice om cu scaun la cap, că înţelegerea cu Brăila ar trebui să fie o prioritate pentru conducerea oraşului şi pentru cea a judeţului nostru, la fel cum ar trebui să se întâmple şi la vecini. Să fim serioşi, e vorba doar de o negociere în termeni clari, pe care o firmă serioasă, dacă ar fi amânat-o cum au amânat-o stimabilii ăştia de azi şi cei de ieri, ar fi plătit-o cu ratarea mai multor oportunităţi de afaceri decât ar fi putut duce. Aşezaţi-vă domnilor odată la o masă, vedeţi cât ar costa, cât ar pune fiecare, ce taxe s-ar întoarce la fiecare din activităţile desfăşurate în zonă, bateţi-vă, păruiţi-vă, da' faceţi treaba. Faceţi aeroportul, faceţi podul, să fie fericiţi şi brăilenii şi gălăţenii şi să vedeţi ce multe voturi o să primiţi.
