M-au tras vreo două persoane de mânecă să semnez pentru ca Mircea Diaconu să ne reprezinte în Parlamentul European. Mie actorul mi-e foarte drag. N-am să uit niciodată cum am râs cu lacrimi când l-am văzut jucând la Galaţi, în festivalul de comedie, cu ceva ani în urmă, în „Operele complete ale lui WLM ŞXPR”. Ar fi trebuit să fie pauza dintre două acte, iar Diaconu stătea pur şi simplu pe scenă, păzindu-ne şi nefăcând nimic, doar se uita la noi într-un anumit fel. Nu numai eu, ci aproape toţi spectatorii s-au trezit râzând în hohote, fără să se poată opri. Timp de zece minute, cât a durat pauza, nu am reuşit să ne dezlipim de scaune ca să ieşim în foaier, iar el nu făcea nimic. Doar stătea, se uita la noi şi mai clipea din când în când. A fost magie curată şi am putut vedea pe viu cât de talentat e Diaconu.
L-am stimat în tot acest răstimp, fără să mă deranjeze prea mult că, în loc să-şi vadă de ceea ce se pricepe el mai bine, s-a complăcut în a se lăsa purtat de valurile politicii. Până la urmă e şi el om ca noi toţi. Însă ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp demonstrează clar că Domnia sa a uitat să mai pună graniţă între rolurile pe care le-a jucat şi omul Diaconu, transformându-se, parcă, în personajul din „Filantropica” – intelectualul sărac pus pe escrocat oameni. Profitând de celebritatea pe care şi-a dobândit-o pe scenă sau în peliculele în care joacă, vrea acum un loc călduţ în Parlamentul European. Şi să nu-mi spună mie că de dragul bunăstării noastre se bate să ajungă acolo! E clar că Mircea se va face că lucrează în continuare pe ogoarele politichiei, aşa cum a făcut-o şi din ’89 încoace. La Bruxelles chiar nu e nevoie de talentul său de a-i face pe europarlamentari să râdă. Noi, românii, le-am dat şi aşa prea multe motive pentru asta.
Din nefericire, Diaconu nu este singurul care a profitat de notorietatea sa pentru a accede în funcţii. Caramitru, Dolănescu, Irina Loghin, Sergiu Nicolaescu sunt tot atâtea exemple de artişti care au ajuns în politică doar pentru că au fost votaţi de oamenii care-i ştiau de la televizor. Şi nici ei n-au reuşit să-i convingă pe cei care le-au dat votul că au făcut un lucru bun. Nici faţa politicii româneşti n-au schimbat-o în bine, dar imaginea lor personală s-a schimbat, cu siguranţă, în rău.
Aşa cum v-am spus, ţin la Mircea Diaconu şi, de aceea, vă rog măcar să nu votaţi pentru a-l trimite în Parlamentul European. Cu siguranţă va face treabă mult mai bună pe scenă, ne va fi de mult mai mult folos aşa. Aici, va primi doar roluri principale, ca de obicei, în timp ce la Bruxelles va face doar figuraţie sau, cel mult, va duce tava. E drept, pe bani mai mulţi.Dincolo de asta, îl vom scăpa de posibilităţile de a căpăta unele metehne care nu-i fac deloc cinste, precum traseismul politic. Pentru că ce altceva se cheamă ce a făcut Diaconu recent? Şi-a dat demisia din PNL, pentru că partidul nu l-a mai propus pe liste, în acest sens fiind chiar şi o decizie definitivă a Justiţiei, şi candidează independent, ca tot românul imparţial.
Vor fi mulţi care vor sări să-mi reproşeze că, dacă au ajuns acolo alde EBA şi Becali, ce-am cu Mircea Diaconu? Ei, bine, până aici! Nu puneţi semnul egal între EBA sau Becali şi Diaconu!
