În urmă cu fix doi ani de zile, Marius Stan câştiga, la pas, alegerile pentru funcţia de primar al Galaţiului. „Noul Galaţi” a funcţionat ca un fel de miraj spre care electoratul s-a îndreptat, sătul de anii în care oraşul a stagnat bătrâneşte, sub mandatele lui Dumitru Nicolae. Lumea era pur şi simplu însetată, disperată după o schimbare. Dar n-ar trebui aici să-i facem prea multe reproşuri numai lui Nicolae. Dacă e să ne amintim bine, omul nici nu şi-a mai dorit al treilea mandat, simţea că îl cam lasă puterile, că Primăria nu mai e de el, dar „a fost pus în geamul” electoral pentru a mai colecta, încă o dată, voturile pensionarilor sau ale combiniştilor nostalgici.
În 2012, Marius Stan a fost la locul potrivit, în momentul potrivit. Era, până la urmă, un erou, un fel de „Iohanis” al sportului, care reuşise să facă din Oţelul Galaţi campioana ţării! Unde mai pui că, disperaţi de imobilismul din administraţie, de efectele tot mai usturătoare ale crizei economice, gălăţenii au vrut o schimbare, au vrut sânge proaspăt! Iar partidele cam duceau lipsă de aşa ceva. Politica de cadre la nivelul Galaţiului era cam smochinită, iar cei doi, trei protejaţi ai lui Dobre, Nica sau Durbacă erau insipizi, incolori şi inodori în ochii electoratului. Erau buni de puşi, pe blat, directori sau membri prin vreun CA, dar n-aveau alonjă de primar. Marius Stan a fost, în schimb, figura mesianică numai bună de pus la bătaie de USL. Aura sa de campion era suficient de orbitoare pentru ca lumea să nu observe că mulţi dintre consilierii de ieri, care duseseră de râpă oraşul, se prezentau acum, pe buletinele de vot, pe lângă Stan, desigur, drept forţa vitală, înnoitoare a societăţii. Ca să mergem până la capăt, nici măcar Marius Stan nu era coborât din cine ştie ce sfere fără de prihană, ci venea tot după un mandat de consilier local. Or n-a auzit nimeni ca, în perioada 2008-2012, să se fi legat cu lanţuri de poarta Primăriei în semn de protest pentru vreun matrapazlâc petrecut prin Consiliul Local. Promisiunea „Noului Galaţi” a fost însă tot ce a contat, iar cetăţenii au alergat disperaţi după ea, dornici „să se întâmple ceva” şi în târgul acesta.
Din păcate, chiar şi acum, după doi ani de zile de la alegerea lui Marius Stan ca primar, gălăţenii încă mai aşteaptă „să se întâmple ceva”. „Noul Galaţi” întârzie însă să se concretizeze pe măsura aşteptărilor. Da, s-a mai făcut un mall, un supermarket, iar meritul le revine aici în primul rând investitorilor privaţi. Dar unde sunt marile proiecte ale municipalităţii, unele care cu adevărat să schimbe faţa oraşului, să pună economia în mişcare, să dea sentimentul că, în sfârşit, Galaţiul începe să pulseze economic şi social? În afară de fantasma tunelului pe sub Dunăre, pe care primarul pare a fi dispus să parieze până la capăt, nu s-a venit cu nici un „plan B”. Proiectele măreţe trâmbiţate acum doi ani au rămas în covârşitoarea lor majoritate tot la stadiul de promisiuni. Asta, la o adică, dacă ar fi să mergem pe o atitudine fatalistă, n-ar fi tocmai o surpriză pentru gălăţeni. Promisiuni cu ghiotura s-au făcut şi pe vremea lui Durbacă, şi a lui Nicolae. Ce s-a întâmplat? Pleacă ai noştri, vin ai noştri! Dar, oare, asta îşi doreşte Marius Stan? Un "Nou Galaţi" cu metehne vechi? Vrea să intre şi el în panoplia primarilor care au fentat Galaţiul?
