Fenomenul Halep

Scris de Anca Spânu

Luni, 09 Iunie 2014 00:00

Evoluţia Simonei Halep în turneul de la Roland Garros este o surpriză doar pentru cine nu a urmărit-o în ultimul an. Pentru toţi pasionaţii de tenis, pentru federaţia de specialitate, pentru familia şi prietenii constănţencei, prestaţia ei din Franţa este o normalitate. Una care vine după foarte multă muncă, după nişte sacrificii uluitoare, atât ale ei, cât şi ale familiei, o normalitate care îi aduce în sfârşit zâmbetul pe buze Simonei după ce nişte accidentări urâte au fost cât pe ce să o scoată pentru totdeauna din circuitul profesionist mondial. Ca Simona sunt probabil zeci de copii în fiecare an pe terenurile de tenis. Copii care se apucă de sportul alb la îndemnul părinţilor ori pentru că deja îl practică un membru al familiei, un vecin sau un prieten. În primii ani, familia îi susţine, deşi, să fim extrem de sinceri, tenisul nu este un sport de masă, nici destinat maselor. Este un sport scump, fiindcă necesită echipament performant, suprafeţe de joc asemenea, bani pentru deplasări în care copilul nu poate pleca singur, bani pentru o dietă adecvată, pentru recuperare medicală în caz de accidentare. În fine, orice părinte care şi-a dat copilul la tenis ştie ce vreau să spun. Acestea sunt şi motivele pentru care, dintre zecile de copii talentaţi care încep tenisul, doar foarte puţini ajung să joace la nivel profesionist. Iar dintre aceştia din urmă, câte unul doi odată la zece ani face cu adevărat performanţă şi ajunge să şi câştige bani buni din asta. Mai sunt câteva aspecte demne de menţionat: tenisul nu este un sport în care să ajungi campion când încă eşti minor, lucru posibil în gimnastică, în patinaj artistic sau înot, de exemplu, ca să dau doar câteva exemple. La tenis, poţi fi foarte talentat şi obţine ceva rezultate în jurul vârstei de 20 de ani, dar maturitatea emoţională este absolut necesară pentru a putea ajunge în vârful ierarhiei mondiale şi, ulterior, pentru a te putea menţine acolo. Dacă nu ai experienţa turneelor mari, dacă nu ai auzit vibrând tribunele şi nu ai făcut faţă inclusiv ţipetelor - agasante, trebuie să recunoaştem - ale unui adversar precum Sharapova, nu poţi să ai pretenţia, realist vorbind, de a fi în vârf. Pentru Simona, dacă dă Dumnezeu şi nu mai are probleme medicale, perioada de aur a carierei abia acum începe. Şi da, e natural ca toată lumea să vorbească frumos despre ea, după cum e perfect normal ca toată lumea să încerce să profite de imensul capital de imagine pe care Simona Halep îl creează. Da, Antena 3 a transmis meciul de sâmbătă şi şi-a dublat audienţa. Dar cred că au şi plătit bani grei pentru asta. Cât despre miniştri, oficiali, politicieni şi alţi români de diverse facturi care vor încerca să-şi tragă ceva spuză pe plăcinta proprie, ei bine, eu cred că Simona e suficient de matură încât să ştie exact cum să-i trateze pe fiecare. E inutil să căutăm motiv de ceartă în orice, chiar şi într-o bucurie, fiindcă, până la urmă, acesta este scopul sportului, pe care adesea sportivii înşişi îl uită: să ofere privitorilor bucurie. Sportul este un spectacol al trupului uman în expresia sa desăvârşită, este un spectacol a ceea ce poate înfăptui mintea umană. Haideţi să nu ne batem joc de frumuseţea sportului, ca fenomen. Şi nici de fenomenul Simona Halep, un liant de care aveam cu toţii atâta nevoie.