Vrem şcoli, nu puşcării

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"Construieşte o şcoală şi vei închide o puşcărie" spunea Victor Hugo, iar cuvintele sale, izvorâte din experienţa vieţii într-un alt secol şi un alt colţ de lume, se potrivesc perfect şi României de astăzi, în care şcolile se comasează şi se închid, iar puşcăriile sunt neîncăpătoare.
Dacă nu ai educaţie solidă, nu ai nimic. Indiferent câte şmenuri ai face, indiferent câte maşini strălucitoare şi vile somptuoase ţi-ai construi din furtişaguri mai mici sau mai mari, lipsa de educaţie se va vedea şi, mai devreme sau mai târziu, te va aduce după gratii. Ştiu că afirmaţia mea poate părea naivă într-o societate în care non-valoarea a ajuns la rang de titlu de nobleţe, iar exemplele pe care copiii le au sunt, de cele mai multe, la limita penalului. Şi totuşi, susţin cu tărie că, pe termen lung, doar educaţia ne va salva. Asta doar dacă, la rândul nostru, conştientizăm pericolul şi o salvăm noi de la pieire.

Dacă vom continua să tratăm sistemul de învăţământ ca pe un paria al alocărilor bugetare, dacă vom continua să plătim educatorii, învăţătorii şi profesorii mai prost decât pe cei care muncesc la câmp, cu ziua, nu mai avem scăpare. Deja în sistem au rămas, cu puţine excepţii de oameni devotaţi şi dedicaţi meseriei, doar aceia care nu au avut alternativă. Iar asta se vede extrem de clar în rezultatele concursurilor de specialitate, definitivat, titularizare etc. Dascălii pentru care chiar te duci cu drag la şcoală au rămas puţini, extrem de puţini. Îmi amintesc de anii de gimnaziu, când abia aşteptam să începem studiul unei materii noi, principala curiozitate, pe lângă manualul suplimentar, fiind să ne cunoaştem profesorul. Aşteptam întâlnirea cu emoţie, cu inima cât un purice: avea să ne placă, urma să fie mulţumit de noi? Acum, nici vorbă de aşa ceva... Şi nu e doar vina copiilor, mult mai grăbiţi şi agitaţi, mai neatenţi, sufocaţi de cantitatea de informaţie inutilă. E şi vina profesorilor, copleşiţi, la rândul lor, de facturi, de neajunsuri, de viaţă.

Ignorarea sistemului de învăţământ are implicaţii mult mai mari decât ne putem imagina acum. Iar ministeriabilii şi aleşii nu vor să înţeleagă că nu doar informaţia este cea care se transmite în şcoli. Acolo se învaţă sau ar trebui să se înveţe un sistem de valori, un set de reguli care te ghidează pe viaţă. Acolo începi să discerni între bine şi rău, acolo afli că orice abatere se lasă cu sancţiuni, că nu poţi să faci orice, oricum, oricând fără ca asta să presupună şi o pedeapsă. În familii, de multe ori, abaterile sunt iertate uşor. Despre părinţi, cel puţin în principiu, orice copil ştie că îl iubesc necondiţionat. De aceea nu există spaima unei supărări definitive. Pe când admiraţia unui dascăl, ca s-o câştigi, trebui să fii bun şi foarte bun, iar ca s-o menţii, trebuie să respecţi disciplina impusă. De aceea şcoala, vorba lui Hugo, te ţine afară din puşcărie. Or, deja semnale de alarmă sunt multe. În comunităţile mici care au rămas fără şcoală - uneori închisă imediat după ce a fost modernizată cu fonduri europene - rata abandonului şcolar a crescut. Iar un copil care nu face nici opt ani de şcoală va ajunge un adolescent lipsit de orice repere profesionale, fără abilităţi, fără modele, de multe ori fără moralitate. Un candidat perfect pentru puşcării. Asta ne dorim pentru România? Noi, sigur nu, guvernanţii însă, se pare că da.

Citit 1140 ori Ultima modificare Miercuri, 06 August 2014 16:46

7 comentarii

  • postat de DACA
    Joi, 07 August 2014 13:40
    82.208.137.***
    Rudyard Kipling - Daca
    De poti fi calm cand toti se pierd cu firea
    In jurul tau si spun ca-i vina ta;
    De crezi in tine chiar cand omenirea
    Nu crede dar s-o crezi ar vrea;

    Daca de asteptare nu ostenesti nicicand,
    Nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul drept;
    Daca privit cu ura nu te razbuni urand
    Si totusi nu-ti pui masca de sfant sau de intelept;

    Daca astepti dar nu cu sufletul la gura
    Si nu dezminti minciuni mintind, ci drept;
    De nu raspunzi la ura tot cu ura
    Dar nici prea bun sa pari nici prea-ntelept;

    Sau cand hulit de oameni, tu nu cu razbunare
    Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti;
    De poti visa dar nu-ti faci visul astru;
    De poti gandi, dar nu-ti faci gandul tel;

    De poti sa nu cazi prada disperarii
    Succesul si dezastrul privindu-le la fel;
    De rabzi s-auzi cuvantul candva rostit de tine
    Rastalmacit de oameni, murdar si prefacut;

    De rabzi vazandu-ti idealul distrus si din nimic
    Sa-l recladesti cu ardoarea fierbinte din trecut;
    De poti risca pe-o carte intreaga ta avere
    Si tot ce-ai strans o viata sa pierzi intr-un minut
    Si-atunci fara a scoate o vorba de durere
    Sa-ncepi agonisala cu calm de la-nceput ;

    De poti ramane tu in marea gloata
    Cu regi tot tu, dar nu strain de ea;
    Dusman, om drag, rani sa nu te poata;
    De toti sa-ti pese dar de nimeni prea;

    De poti prin clipa cea neiertatoare
    Sa treci si s-o intreci gonind mereu;
    Daca ajungi sa umpli minutul trecator
    Cu saizeci de clipe de vesnicii mereu,
    Vei fi pe-ntreg Pamantul deplin stapanitor
    Si mai presus de toate, un OM, iubitul meu.
    0
    4
    Raportează
  • postat de UN OM.
    Joi, 07 August 2014 12:06
    84.117.45.***
    CONSTRIESTE CINCI CENTRALE DE CARTIER , DOTATE SI CU PANOURI FOTO - VOLTAICE SI VEI INCHIDE , JALNICELE SI PAGUBOASELE SOCIETATI , NENOROCITE DE O ADMINISTRATIE CU BUZUNARELE MULT PREA LARGI - SC ELECTROCENTRALE SA SI SC APATERM SA .

    AJUTA-TI ORASUL , SUCCES.
    0
    5
    Raportează
  • postat de ion
    Joi, 07 August 2014 11:56
    92.82.179.***
    Populaţia este în scădere ,numărul elevilor scade,simultan numărul şcolilor scade ,dar ,paradoxal,numărul bisericilor a crescut de câteva ori în paralel cu cel al puşcăriilor !
    Adică ne creştinăm vertiginos ,nu-i aşa ? Păi ,dacă locuri de muncă nu mai sunt ,atunci să mergem în biserici să ne rugăm !
    Şi decât să dormi în boscheţi şi să cauţi de mâncare prin ghene de gunoi ,mai bine comiţi o tâlhărie ceva şi statul vine şi-ţi asigură masă şi casă şi mijloace de culturalizare şi de divertisment în instituţiile denumite greşit penitenciare ,ele fiind un fel de case de odihnă ale sindicatelor !
    1
    1
    Raportează
  • postat de Oscar
    Joi, 07 August 2014 10:05
    5.13.165.***
    Si biserica este tot o puscarie,mult mai degradanta,este o puscarie a libertatii spiritului ,a libertatii de gandire,aceasta libertate foond o premisa a evolutiei sociale!
    2
    4
    Raportează
  • postat de Alin
    Joi, 07 August 2014 09:44
    5.13.132.***
    Oricum scoala romaneasca nu mai e ce era odata..
    0
    3
    Raportează
  • postat de Vali
    Joi, 07 August 2014 09:22
    5.13.160.***
    Scoli avem dar sunt goale ... din ce in ce mai goale! Avem si profesori care sunt din ce in ce mai sictiriti de meseria ce-o practica, din ce in ce mai prost platiti si din ce in ce mai lipsiti de respect si demnitate profesionala. Si avem si puscarii mult prea putine si mult prea lejere pentru cei care se sterg cu legea la fund.
    Solutiile mele (printre altele) sunt:
    1. Aplicarea Directivei Europene de confiscare a averilor extinsa pana la rude de gradul 4 si la afini
    2. Puscaria platita in functie de fapta si de prejudiciu cel care intra in puscarie sa plateasca in plus fiecare zi de stat acolo cu bani grei.
    0
    7
    Raportează
  • postat de marcus
    Joi, 07 August 2014 08:38
    5.13.235.***
    Construind o scoala,sper sa se mai inchida si cate ceva biserici,aceste nefaste tembelizoare ale Romaniei din 2014!Gradul de religiozitate in Romania este cel mai crecscut din Europa,intr-o tara in care ,arata sondajul de opinie.80 0/0 din populatie crede ca soarele se roteste in jurul Pamantului si alte asemena tampenii!
    3
    8
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.