Puţini ar fi crezut că vom vedea vreodată vreun „baron” local sau naţional luat la întrebări de Justiţie. Se încetăţenise convingerea că „feudalismul” de partid e omniprezent şi omnipotent, de la cele mai înalte instituţii ale statului şi până la cele mai mărunte posturi din administraţia publică. Iată însă că măcar unii dintre cei care au făcut cândva matrapazlâcuri cu licitaţii, cu privatizări dubioase, miniştri, primari sau preşedinţi de CJ care au făcut guşa mare devalizând visteria publică şi au făcut din minciună, corupţie şi hoţie un mod de viaţă ajung să dea socoteală în faţa legii. Unii dintre ei au ajuns deja în spatele gratiilor, alţii îşi aşteaptă chiar astăzi sentinţa, alţii fac exact acum obiectul unor anchete…
Nu e cazul să ne facem iluzia că vor fi prinşi toţi cei care au furat pe rupte în România ultimilor 25 de ani. Dar măcar, iată, „există indicii temeinice” – pentru a folosi un termen juridic – că Justiţia începe să funcţioneze. Greu, cu scrâşnet de dinţi, cu presiuni de tot felul din partea celor care se simt ameninţaţi, cu imunităţi, cu batalioane de avocaţi ce fac zid în jurul inculpaţilor, „cu strigături” pline de venin pe la posturile de televiziune, dar pare a se pune, în sfârşit, în mişcare!
Cu siguranţă, nu va fi uşor de rupt tot păienjenişul corupţiei. „O să vă trag pe toţi după mine!”, îşi ameninţa un „baron local” colegii de partid când a simţit că laţul DNA se strânge în jurul lui. Şi nici n-ar fi de mirare să se descopere că în jurul unor astfel de personaje s-au format sfere de (trafic) de influenţă în care excepţia este respectarea legii şi nu încălcarea ei. Şi cum să nu se întâmple astfel când, în ani şi ani de zile, s-au format veritabile filiere în care „o mână spală pe alta”. Iluzia tuturor celor intraţi în astfel de combinaţii a fost că, împreună, îşi „pot spăla şi obrazul” şi se pot pune la adăpost de lege. Astfel de personaje au ajuns atât de sigure că vor scăpa nepedepsite, încât au ajuns să-şi etaleze opulenţa sau influenţa câştigată pe căi necinstite într-un dispreţ suveran faţă de „fraierii” de „simpli cetăţeni”.
Se vor da, probabil, în sălile de judecată lupte grele pentru a desţeleni un sistem atât de afectat de corupţie. Şi nu putem decât să ne dorim ca poliţiştii, procurorii, judecătorii cu adevărat dedicaţi meseriei să reziste în faţa tuturor presiunilor. Pentru asta ar fi nevoie inclusiv de sprijinul societăţii civile, în sensul de a conştientiza cât de importantă este însănătoşirea Justiţiei pentru însănătoşirea societăţii în ansamblul ei. Creşterea cotei de încredere a DNA în ochii populaţiei este, din acest punct de vedere, un semn bun. Dar acest interes pentru Justiţie n-ar trebuie să fie doar un foc de paie. Ar trebuie să ne amintim că, poate, nu s-ar fi furat cât s-a furat în ţara asta dacă oamenii ar fi simţit mai mult dorinţa de a fi „cetăţeni ai cetăţii”. Niciun bastion, oricât de solid, nu poate rezista fără apărători. Niciun cetăţean nu-şi va găsi dreptatea dacă nu va fi, deopotrivă, gata să lupte şi pentru dreptatea celui de lângă el.
