Doctori şi oameni

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu există poate moment mai critic în viaţa unui om decât acela în care află că este bolnav de cancer. Boala secolului, care din păcate afectează în ultima vreme un număr din ce în ce mai mare de gălăţeni, are capacitatea de a distruge caractere, de a îndoi până şi spiritele cele mai tari, de a transforma oamenii în fiare şi de a semăna întuneric şi neputinţă chiar şi în cel mai luminos suflet.

Ceea ce este mai cumplit decât boala în sine şi finalitatea ei de multe ori cumplită, inevitabilă, este modul în care, absolut inexplicabil, unii dintre profesioniştii în halat alb aleg să-şi facă meseria. Am spus profesionişti, din respect pentru anii lungi de studiu şi cei de experienţă în lupta asta inegală, imbecilizantă, cu o boală pe care nu suntem încă suficient echipaţi să o combatem. Nu am spus, intenţionat, oameni în halat alb. Fiindcă, din păcate, unii dintre medici uită să fie oameni.

Un pacient cu cancer nu este doar speriat şi măcinat de suferinţe. Boala îl dezumanizează, îi răpeşte de multe ori până şi ultima fărâmă de rezistenţă, ultimul strop de putere, îl dărâmă într-un mod pe care doar cine a trecut prin aşa ceva îl poate înţelege cu adevărat. Pe lângă tratament adecvat, livrat la timp - şi nu cu întârziere fiindcă s-a stricat nu ştiu ce piesă, cum s-a întâmplat recent la Judeţean, de a trebuit să ne sară în ajutor Oradea, unde spitalul s-a modernizat şi a băgat vechiturile în conservare - un bolnav de cancer are nevoie de linişte, de armonie, acasă, dar şi acolo unde face tratamentul. Are nevoie să fie tratat cu omenie, în primul rând, de un sistem de sănătate pentru existenţa căruia a plătit ani verzi şi de care a beneficiat, de regulă, puţin spre deloc.

Sunt ani de când aud, dinspre Spitalul Judeţean, poveşti de groază vizavi de Oncologie. În acelaşi timp, oamenii se duc şi se operează la alte spitale din ţară, la Bucureşti, Cluj, Târgu Mureş, care pe unde poate. Şi nu numai fiindcă serviciile oferite acolo sunt superioare, ci pentru că sunt trataţi frumos. Omeneşte. La Galaţi, însă, toată lumea care a făcut un tratament oncologic ştie că una dintre doctoriţe, fostă şefă de secţie până acum vreo două luni, taie şi spânzură după cum are dispoziţia într-o anumită zi. Iar dispoziţia îi este, de cele mai multe ori, proastă. Pot înţelege că, într-un fel, medicul oncolog este precum gardianul de puşcărie: vede atâtea zi de zi, încât durerea şi degradarea umană îi afectează propria capacitate de a respecta acea condiţie esenţială a meseriei pe care şi-a ales-o - "Primum non nocere" ("În primul rând, să nu faci rău"). Nu există însă nicio justificare pntru urlatul la pacienţi care s-au operat în altă parte şi vin acasă pentru tratament post-operatoriu. Nu există niciun argument pentru terorizarea efectivă a unor bolnavi, care, pe lângă faptul că îi plătesc doamnei doctor salariul - alături de noi toţi, sunt într-o stare de extremă fragilitate fizică şi psihică. Ce fel de om trebuie să fii să ţipi şi să jigneşti nişte bolnavi de cancer? Vă spun eu, eşti orice: plictisit, lipsit de educaţie, fără suflet şi fără cel mai elementar bun-simţ. Dar om nu eşti.

Citit 3324 ori Ultima modificare Duminică, 31 August 2014 14:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.