E bine în Galaţiul Evului Mediu!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Viaţa în oraşul nostru este foarte frumoasă! Suntem nostalgici după Evul Mediu. Unii dintre noi se spală pe dinţi doar dacă afară plouă. Deşi au plătit sume frumuşele pentru facturile la Apă-Canal, robinetele pârţâie ca pe vremuri comuniste. Am experimentat şi romanticul spălat la lighean, aşa cum făceau cavalerii şi domniţele din cărţile de capă şi spadă, după care suspinam prin gimnaziu. Ce-am mai visat la şemineele din lor, în timp ce tot pipăiam ţevile caloriferelor reci şi de-a dreptul inestetice!

Mai nou, mi-a trăsnit prin cap să-mi cumpăr cal şi o trăsurică micuţă. Când vin seara acasă şi n-am unde să parchez, o iau în spate, o urc şase etaje şi o plantez în hol. Calul îl închid în baie. Maşina a devenit o adevărată pacoste. După ce că se strică din cauza gropilor protejate de autorităţi mai abitir decât monumentele istorice, mai încasează şi amenzi. Nuuuu, n-am trecut pe roşu la semafor! Am avut tupeul s-o parchez în faţa blocului, sub un semn de oprirea interzisă, după ce m-am învârtit prin tot cartierul şi n-am găsit niciun alt loc de parcare. Decât s-o las seara în Tiglina I, apoi să iau autobuzul să vin acasă, în Micro 19, iar dimineaţa, să iau maxi-taxi, ca să mă duc în Tiglina I ca să îmi iau maşina şi apoi să mă duc la serviciu, mai bine renunţ la ea. În plus, dacă-mi iau cal, aş fi primul cetăţean din oraş care s-ar alinia recomandărilor făcute de nu ştiu ce firmă, pe care Primăria a plătit-o cu bani grei, ca să-i dea nişte sfaturi în materie de arhitectură urbană. Cum ce are calul cu Prefectura? Nu scria în recomandările specialiştilor că ar trebui să creştem oi, capre şi purcei sub zidurile cetăţii, ca să-i dăm un aer mai arhaic?

Probabil de asta cei de la Guvern n-au fost de acord din prima nici cu tunelul lui Stan pe sub Dunăre. Cum poţi să asortezi o aşa chestie SF cu aspectul idilic al oraşului? Ne-am chinuit atât să facem praf fabricile care erau prea moderniste, încât ar fi inuman să ne mai gândim chiar şi la un pod peste Dunăre. Mai bine îl fac vecinii noştri la Brăila, că ei nu ţin la aspectul oraşului lor. Bine că şi aia de la Yazaki s-au dus tot la ei. Aţi văzut şi ce-au făcut cu clădirile lor de patrimoniu? Le-au aranjat cu fonduri europene şi le-au dat cu var! Nu e mai frumos la noi, aşa cum se dezintegrează casele vechi, cu pereţii coşcoviţi şi cu locatari flămânzi şi murdari, care amintesc exact de Evul Mediu?

Şi stimabilii mei concetăţeni, cum se mai străduiesc ei să respecte aerul istoric al oraşului aruncând gunoaie peste tot, că doar prin secolul XV nu aveau ăia Ecosal să le strângă resturile! Cum s-au chinuit ei să scuipe gumă şi s-o lipească de dalele de la mine din cartier, ca să le dea aşa, o patină, să nu se observe că-s noi!

La un singur lucru mai avem de lucrat. Cu îndobitocirea nu stăm aşa cum ar trebui. Încă mai sperăm să alegem nişte politicieni care se ocupă să avem apă caldă şi apă rece, mai sperăm la locuri de parcare, la locuri de muncă, unde să fim şi plătiţi pe măsura efortului, nişte politicieni care se ocupă să avem drumuri netede şi asfaltate, şcoli frumoase, spitale eficiente. Şi de asta ne merge rău! Până când nu ne băgăm minţile în cap şi nu vom fi gata să votăm nişte politicieni care ne vor promite că vor monta o staţie de teleportare, care să ne ducă direct în rai, nici nu ne vom reveni. Amin.


Citit 1625 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Martie 2015 18:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.