Dumitru e bărbat în putere, la vreo 40 de ani. Cap de familie şi întreprinzător din fire. Când s-a mutat la bloc, acum vreo cinci ani, nu prea ştia cum stă treaba cu locurile de parcare în cartierul ăsta. În prima zi a tras şi el maşina, ca tot omul, în faţa blocului. A doua zi, fix în acelaşi loc. A trei zi însă a găsit locul cu pricina ocupat de un Logan roşu, al uneia din blocul de vizavi. I-a părut rău, dar ce să facă? I-a trecut prin minte să se ducă la uşa femeii şi să-i spună că acolo i-ar fi venit lui bine să parcheze de acum încolo, aşa că ea n-are decât să-şi caute alt loc. Nici bine n-a apucat să se gândească la asta, că i s-a şi făcut ruşine. „Aşa de mârlan m-a crescut tata, că am ajuns să le fac oamenilor panaramă pentru un loc de parcare pentru care nu plătesc nici un ban? Un pic mai am şi-o să mi se pară normal să ies cu grătarul în faţa blocului! Doamne apără-mă şi ţine-mi mintea limpede!”, şi-a spus Dumitru în gând.
În lunile care au urmat, a strâns din dinţi şi s-a tot chinuit. Seară de seară dădea roată cartierului şi ardea vreo jumătate de litru de benzină numai ca să-şi găsească loc de parcare. Aproape de fiecare dată nimerea altul. Mai ales după nopţile în care abia apucase să pună geană pe geană, avea nevoie dimineaţa de câteva secunde în care să-şi amintească unde şi-a lăsat maşina. Într-o dimineaţă nu şi-a mai amintit deloc. Zgribulit, a luat-o la pas pe străduţele din cartier până a găsit-o, la vreo cinci minte de mers. Nici până în ziua de azi nu şi-a amintit în ce circumstanţe parcase acolo.
Tot umblând zilnic după loc de parcare, Dumitru şi-a învăţat pe de rost noul cartier. A văzut că, în capătul străzii lui, un bărbat gălăgios îşi parca în faţa geamului, pe trotuar, nu o maşină, ci trei: două jeep-uri uzate şi o rulotă. Şi tot pe trotuar, omul îşi construise şi un acoperiş din plexiglas sub care îşi trăgea un Aro vechi. Uite aici, se gândi înciudat Dumitru. Ăsta cum şi-a amenajat ditai moşia? Nici nu se mai chinuie omul tot timpul, nici nu-i mai spune nimeni nimic. Şi eu îmi fac atâtea mustrări de conştiinţă pentru un singur loc de parcare! A zis că pentru el n-a făcut nimic în zilele următoare, dar privea cu jind la parcarea ad-hoc, ori de câte ori trecea pe acolo. A văzut că şi în faţa blocului său se fac măgării cu locurile de parcare. Spre exemplu, un om de afaceri posesor a două jeep-uri adusese în parcarea şi aşa supraaglomerată are o a treia maşină a familiei: un Tico pe care, ori de câte ori pleca de acasă, îl folosea ca să-şi blocheze locurile de parcare pentru jeep-uri. Aşa, deci!
Hotărârea definitivă a luat-o Dumitru într-o dimineaţă în care iarăşi uitase unde a parcat. Se grăbea şi când într-un final şi-a găsit maşina, a constatat că avea ştergătoarele ridicate, semn că luase altcuiva locul de parcare. I s-a pus pata. A lăsat baltă tot, a făcut rost de o remorcă şi s-a aşezat la pândă. De cum i s-a eliberat locul de parcare preferat, l-a ocupat cu remorca. A legat-o gospodăreşte cu cablu de un stâlp, ca să nu i-o fure nimeni. De atunci, cum scoate maşina din parcare, ocupă locul cu remorca. Mai nou, şi-a mai luat o maşină şi reuşeşte să blocheaze cu remorca două locuri.
De atunci, Dumitru e parcă mai hotărât şi mai sigur pe el. Cât de mult înseamnă să ştii să pui picioru-n... parcare! Şi chiar n-ai ce-i face, aşa e la bloc, trebuie să te impui. Iar treaba aia care i se părea ruşinoasă, cu grătarul în faţa blocului… a încercat-o o dată şi n-a murit nimeni!
