Aho, aho, copii şi fraţi,/ Mâine anul se înnoieşte/ Pluguşorul se porneşte/ Speranţe-n suflet ne sădeşte… Speranţe?! Bune şi alea! Că, între noi fie vorba, la cât au jucat aleşii alba-neagra cu speranţele noastre, mă şi mir cum de ne-au mai rămas câteva, de sămânţă. Şi ca să nu vorbesc în van, iaca şi nişte argumente.
„…îi asigurăm pe gălăţeni că vor avea parte de iluminat festiv de Crăciun şi Anul Nou!”. Vă mai amintiţi declaraţia plină de speranţe a Primăriei de după Moş Nicolae? Sincer, eu n-am luat-o doar ca pe o promisiune ca multe altele, ci chiar am sperat că aşa va fi. Uite că n-a fost! M-a trezit la realitate primarul Marius Stan anunţând sec: „Cu certitudine vom rămâne fără lumini de Sărbători”.
Crăciunul a trecut. Ne-om descurca noi, la miezul acestei nopţi, şi cu un „scurt” foc de artificii – care anul trecut pe vremea asta era „un spectaculos moment pirotehnic” - şi gata, intrăm în 2016! Las’ că nu ne-am vârât degetele-n ochi de-atâta beznă sărbătorească! Şi nici nu s-a declarat vreo situaţie de urgenţă…
Situaţie de urgenţă am zis? Păi, era cât pe-aci! Prin martie 2015, primarul Marius Stan îi convoca pe aleşi să constate că se impune declanşarea acestei situaţii de urgenţă. Treaba era motivată de faptul că Electrocentrale rămăsese fără gaze, deci n-avea cu ce (mai) produce agent termic, ca să dea apă caldă şi căldură gălăţenilor dependenţi de sistemul centralizat. Şi chiar am rămas fără căldură şi apă caldă la 1 aprilie!
„Vrem ca perioada fără apă caldă să fie cât mai scurtă: două-trei săptămâni”, declara tot edilul… Ah, situaţie de urgenţă nu s-a mai declanşat, dar se găsise o soluţie pentru apa caldă: un cazan de apă fierbinte de la Brăila. „Pentru o astfel de investiţie cred că ar trebui să ne facă cetăţeni de onoare ai CET, să ne facă statui”, spunea tot Marius Stan.
Cazanul nu s-a rostogolit de la Brăila în Galaţi, alea două-trei săptămâni s-au făcut trei luni şi jumătate, dar important e ce s-a anunţat: „Este un succes major faptul că putem da apă caldă”. Un duş cu speranţe proaspete şi plăcut mirositoare!
Şi, dacă tot venise vara, parcă ne-ar fi plăcut şi nouă, cetăţenilor de la Dunărea de Jos, un scăldat. Dar unde, că Plaja Dunărea era închisă, hăt! de când îi retrăsese Direcţia de Sănătate Publică autorizaţia de funcţionare. De speranţe nu duceam lipsă mai ales că tot primarul se lăudase, prin 2014, cu un parteneriat cu o firmă dornică să transforme bazinele într-un aqualand...
Să nu ne îmbătăm cu speranţe! „Anul acesta, foarte probabil numai vom cosmetiza Plaja Dunărea. Sper să reuşim măcar staţia de filtrare a apei la bazin şi să nu mai aruncăm metri cubi de apă din patru în patru zile”, declara Marius Stan. „Cred că mai există şanse să putem prinde o bucăţică de vară”, declara edilul după ce aleşii aprobaseră concesionarea prin licitaţie publică a Plajei Dunărea. Păcat, însă, licitaţia s-a amânat o dată, s-a amânat de două ori, şi amânată a rămas pe termen nelimitat… Deci nu vă faceţi mari speranţe cu scăldatul în 2016!
Despre banii economisiţi din iluminatul festiv, pe care tot Primăria promisese că-i va dona pentru recuperarea fizică, emoţională şi socială a răniţilor din Colectiv nu mai spun nimic. Lor nu-mi permit să le dau speranţe false...
Concluzie? Aho, aho, dragi aleşi, nu (mai) jucaţi alba-neagra cu speranţele noastre! Că 2016 e an cu alegeri! Şi s-ar putea să vă frigeţi... electoral!
