Scriam în editorialele trecute de criza acută de spirit civic care ne caracterizează când vine vorba nu doar de apărarea celor din jur, dar chiar şi de propriile noastre interese şi nevoi. Ne-am obişnuit să arătăm cu degetul către cei pe care îi plătim din banii noştri prin taxe şi impozite, ori pe care care îi investim, o dată la patru ani, pentru toate neajunsurile şi problemele de care ne lovim. Nimic de zis, investirea cu vot/încredere şi contribuţia financiară la susţinerea activităţii celor uneori aleşi alteori numiţi sunt motive suficiente pentru ca atitudinea revendicativă să fie justificată. La noi însă atitudinea revendicativă e cam cu spatele gol, nedublată în foarte multe cazuri de spiritul civic. Nu prea ne place să punem umărul la stîrpirea răului, indiferent de formă, pentru că sunt alţii plătiţi să o facă. De ce să-l văd pe hoţ cu mâna în buzunarul vecinului şi să îl prind de guler? Nu mai bine privesc în altă parte? Din punct de vedere civic e greşit. Şi moral. Şi chiar legal ar semăna cu un plic de complicitate dacă nu tăinuire tacită. Cu toate acestea însă, ni se dezvăluie tot mai des că vorba aceea cam urâtă, cu „facerea de bine” e un fel de cap al unui decalog neconvenţional despre cum să supravieţuieşti în democraţia românească. Şi nu o argumentează o întâmplare nefericită, deh mai ai ghinionul să dai şi peste nerecunoscători în viaţă, ci sistemul pe care încercăm să îl sprijinim cu facerea de bine. Să facem şi noi parte din el, că doar sistemul nu o fi un bolovan de sare cocoţat acolo sus, în sfere intangibile. Sistemul însă e cel care ne loveşte în moalele spiritului civic. Păţania maramureşeanului, bunăoară, care a vrut să tragă un semnal de alarmă privind un transport posibil ilicit de lemne este una dintr-un lung şir de dezamăgiri sistemice, în care cel care vrea să facă un gest responsabil şi aşa cum spuneam, civic, devine răufăcător. Bunele intenţii ale omului au fost ucise de un sistem găunos şi plin de lacune, format din oameni care se acoperă de legi care nu fac diferenţa. S-ar putea scrie enciclopedii despre românii care, la un moment dat, fiind în ipostaza de a cere ajutor pentru că drepturile la siguranţă sau proprietate le-au fost flagrant încălcate să se lovească de inevitabila replică „faceţi dumneavoastră o reclamaţie”. Bine bine, dar cu pericolul sau abuzul inerent cum rămâne? La ce bun să faci o jalbă dacă peste câteva zile afli că „pârâtul” nu poate fi tras la răspundere pentru că, de exemplu, poliţistul nu a constatat? Şi nici tu nu ai avut „mijloace omologate” ca să ai probe cum scrie la lege? Mori cu reclamaţia în mână şi dreptatea de gât. Şi, data viitoare, te vei lăsa păgubaş. În vei lăsa pe hoţ să te fure, pe cocalar să te şicaneze în trafic cu bolidul lui preţios şi tot aşa. Nu vei mai apela la justiţie şi la forţele ei. Pentru că dacă o faci, e posibil ca tot tu să fii vinovat şi să plăteşti. Au făcut-o destui şi cei care au avut destulă ambiţie să nu lase sistemul să-i doboare, l-au învins în mii de procese câştigate la CEDO. Mii de condamnări ale statului român, traduse în milioane de euro, pe care ghici cine le plăteşte. Iată, basarabenii îi ameninţă cu judecata pe magistraţii care au dat decizii strâmbe. Pe când la noi se vor găsi soluţii de a reda siguranţei, încrederii şi justiţiei credibilitatea ciuntită de sistemul ucigaş al bunelor intenţii?
Facerea de bine şi sistemul ucigaş Scris de Mariana Constandache
Mai multe din această categorie:
