Autorităţile, suprinse şi de vară

Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Autorităţile locale mărturisesc, aşa, cam în fiecare iarnă, că au fost luate prin surprindere de venirea zăpezilor. E şi normal, de altfel, ca iarna să nu te aştepţi să ningă, aşa că ce motive ai avea să îţi pregăteşti utilajele din timp? Gluma ar putea fi chiar savuroasă, dacă nu am observa că autorităţile noastre sunt luate, mai nou, prin surprindere şi de venirea verii. E şoc mare că a venit vara şi, odată cu ea, şi mercurul din termometre a trecut bine peste 30 de grade. Ne-am fi aşteptat ca până acum să avem deja instalate punctele de prim ajutor, acolo unde oamenii pot primi un pahar de apă, sau să se poată adăposti pentru câteva momente de soarele arzător. Nici vorbă însă de aşa ceva!

Mai mult, autorităţile nu se aşteptau să vină şi vara la noi în localitate, motiv pentru care au cumpărat autobuze din Olanda, ţară unde temperaturile cresc rar peste 25 de grade. Că olandezii le-au dat la casat şi noi le-am luat de bune, e o cu totul altă discuţie. Problema este că aceste autobuze nu sunt prevăzute nici măcar cu multe geamuri, astfel încât atunci când este mult prea cald să fie deschise şi să se facă un pic de curent, pentru ca gălăţenii să poată respira. De aer condiţionat ce să mai vorbim, acesta lipsind cu desăvârşire. Au ajuns săracii şoferi de la Transurb ca la fiecare semafor să deschidă larg uşile pentru a le permite călătorilor să respire. Nu ar fi rău ca data viitoare să se găsească nişte autobuze dintr-o ţară mai călduroasă, care să fie prevăzute măcar cu geamuri care se deschid, dacă nu şi cu aer condiţionat.

Tot la venirea verii, autorităţile au fost luate prin surprindere şi de valul de ţânţari. Insectele îşi fac de cap prin toate parcurile şi locurile cu verdeaţă, adică exact în acele locaţii unde mai ies gălăţenii să se plimbe, când în apartamente nu se poate sta. Ştiu că s-a anunţat că se face dezinsecţie atât la sol, cât şi aerian, dar, ce să vezi, niciuna nu a fost foarte eficientă. Ţânţarii sunt mult mai mari şi mult mai mulţi ca în alţi ani, iar mediul înconjurător le este prielnic pentru înmulţire. Să fi fost făcută dezinsecţia mult prea târziu sau au fost luate autorităţile prin surprindere şi au folosit soluţii de anul trecut, care nu mai sunt la fel de bune? Că să ne gândim la un nou caz HexiPharma şi la firmele care produc soluţii pentru omorârea ţânţarilor ar fi prea mult. Prea mult, dar nu imposibil.

Poate o fi vina tufişurilor şi a alegerilor, îşi spunea părerea, mucalit, un nene care se izbea cu sete pe ceafă, aşteptând autobuzul. Asta fiindcă, e drept, în ultima perioadă n-am prea mai văzut la lucru echipele însărcinate cu tăierea ierbii şi îndreptarea gardurilor verzi.

Indiferent ce subiect atingem, un lucru e limpede: autorităţile par să fie luate prin surprindere de orice. Poate că la alegeri, atunci când ne cer votul, ar trebui să le dăm un test foarte simplu: să ne spună ce fenomene ar trebui combătute la începutul fiecărui anotimp. Aşa am vedea şi noi care ştie să facă diferenţa dintre iarnă şi vară şi nu am mai avea surprize neplăcute. Oricum, soluţii pentru rezolvarea problemelor amintite nu par să se întrezărească, aşa că nu avem decât să stăm acasă. Aşa nu mai murim de cald nici în autobuz, nu mai avem nevoie nici de puncte de prim ajutor şi nici nu ne mai mănâncă nici ţânţarii.

Citit 1855 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Iunie 2016 18:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.