Ipocrizia îngroapă România

Evaluaţi acest articol
(38 voturi)

Chiar nu te-ai săturat de atâta gargară, de politicieni corupţi, penali şi infractori dovediţi care îţi dau lecţii de morală? Nu te-ai săturat să priveşti, fără să faci nimic, la cum România ta, a mea, a noastră este batjocorită, lovită şi sfârtecată de găşti de golani, pentru care dragostea de ţară se traduce printr-o coroană de flori pe care o depun, cu alaiul de partid, de Ziua Naţională?

Îşi spun, pe un ton pretenţios şi afectat „demnitari”, „parlamentari”, „conducători”, „lideri”. Sunt însă doar nişte oportunişti, lipitori, fără coloană vertebrală, fără principii şi fără nici cea mai mică intenţie de a face ceva bun pentru această ţară.

Mâine, te poţi implica direct pentru a provoca schimbarea de care spui că ai atâta nevoie. Mâine, eşti cel care poate sancţiona, care poate oferi legitimitate şi care poate să decidă viitorul. Viitorul tău, viitorul copilului tău şi viitorul României tale, pe care să spui că o iubeşti şi că-ţi doreşti să arate „ca afară”.

Mâine, trebuie să renunţi la doar a critica pe reţelele de socializare sau în comentariile diverselor publicaţii pe care le urmăreşti. Mâine trebuie să mergi la vot! Este primul pas pe care îl poţi face, înainte de toate, pentru a schimba clasa politică. Doar aşa poţi împiedica derbedeii şi corupţii să ajungă în funcţii-cheie, de unde să te privească, din nou, cu dispreţ şi unde să se ascundă atunci când sunt chemaţi să dea socoteală în faţa Justiţiei pentru tunurile de milioane de euro şi furturile din buzunarul tău.

Este cel mai eficient, liber şi democratic instrument pe care îl ai la îndemână pentru a provoca schimbarea pe care o tot aştepţi. Mergi la vot, nu-ţi bate joc de acest privilegiu şi de libertatea ta, pentru că alţii au murit ca tu să o poţi avea!

Lucrurile nu funcţionează aşa cum ne dorim, din cauză că mulţi dintre noi, atunci când au ocazia reală de a schimba ceva, din patru în patru ani, de exemplu, sunt extrem de comozi şi nu vor sub nicio formă să facă un minimum efort pentru a merge la vot.

Dacă lucrurile nu funcţionează este pentru că tu însuţi ai permis să nu funcţioneze, prin absenţa de la urne, în primul rând! Te gândeşti vreodată ce ai fi putut face şi nu ai făcut pentru tine, pentru oraşul tău sau pentru ţara în care trăieşti? Eu mă gândesc la asta. Te-ai gândit vreodată că doar a comenta sau a critica nu este de ajuns? Nu ţi se pare că tocmai tu, cel dezgustat de clasa politică, care refuză să voteze şi legitimează corupţi tocmai prin neimplicare şi absenţă, ajungi să semeni cu aceşti gargaragii, pe care îi blamezi atât de mult? Ei procedează la fel ca tine, din anumite puncte de vedere: vorbesc mult şi fac puţin, poate chiar nimic, pentru comunitatea din care provin. Este ceea ce ţie nu-ţi place, ceea ce tu urăşti la ei, ceea ce tu critici intens pe reţelele de socializare: gargara şi lipsa de implicare! Eşti ipocrit! Şi ştii de ce? Pentru că atunci când poţi efectiv să provoci o schimbare, refuzi s-o faci, abandonezi.

Mi-au spus mulţi gălăţeni că sunt nemulţumiţi de candidaţii pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Dacă puneţi în balanţă ofertele electorale, sunt convinsă că, în final, veţi descoperi că sunt câţiva candidaţi în care merită totuşi să investiţi încredere. V-aţi săturat de actualii politicieni? Atunci, votaţi-le contracandidaţii! Numai nu staţi acasă! Lipsa de implicare înseamnă un vot acordat politrucului, pe care nu ţi-l mai doreşti în Parlament. Mergi la vot pentru că, altfel, ipocrizia îngroapă România!        

Citit 2733 ori Ultima modificare Vineri, 09 Decembrie 2016 18:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.