Micii comercianţi, vacă de muls pentru pomeni?

Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

"Ce credeţi că o să facă? O să ne găsească nod în papură, ca să colecteze bani la buget. Suntem toţi disperaţi. O să scape cine o să poată sau cine o să aibă o uşă deschisă pe undeva. Nu sunt bani şi o să ne aplice nouă amenzi, ca să aibă de unde colecta. Asta este cea mai sigură formă de a aduna bani la buget", se plângea, zilele trecute, patroana unui magazin de cartier.

De mai bine de o săptămână, printre micii comercianţi se zvoneşte că, în curând, ANAF va începe să pună „biciul” pe ei, oamenii aflând, din surse numai de ei ştiute, că se pregătesc mai multe controale de amploare în oraş. Scopul este, spun micii comercianţi, de a aduna cât mai mulţi bani la bugetul statului, pentru a acoperi promisiunile PSD din campania electorală.

De la începutul anului, Guvernul a majorat salarii şi pensii, a redus sau eliminat o serie de taxe şi promite, în continuare, măriri de lefuri (în unele cazuri cu până la sută la sută) pentru angajaţii din sectorul bugetar. Organismele internaţionale lansează tot mai multe semnale de alarmă şi avertizează, prin vocea Comisiei Europene şi, mai nou, a Fondului Monetar Internaţional, că România riscă să se confrunte cu o nouă criză economică, în condiţiile în care există îngrijorări că măsurile adoptate de Guvern vor creşte deficitul şi vor destabiliza economia (şi-aşa bazată în mare parte pe consum).

Ministrul Finanţelor, gălăţeanul Viorel Ştefan, pare a fi cam singurul din coaliţia de la guvernare care nu este îmbătat de populism, spre nemulţumirea lui Liviu Dragnea şi a apropiaţilor săi, şi-şi cântăreşte cu mare atenţie fiecare propoziţie pe care o lansează în spaţiul public. Sunt convinsă că este îngrijorare mare la Ministerul Finanţelor. Dovadă şi poziţia ministrului, care a anunţat reduceri de cheltuieli, în cazul în care România va depăşi ţinta de deficit.

În condiţiile în care economia ţării este mai degrabă bazată pe consum, iar tot mai multe firme dau semnale că îşi doresc restrângerea activităţii, de unde va avea Guvernul bani să onoreze promisiunile PSD? Vor ajunge micii comercianţi şi şoferii, aşa cum se tem, vaci de muls pentru pomeni?

Citit 2122 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Martie 2017 17:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.