Scriu de ani buni despre copiii, tinerii, oamenii care au reuşit să pună în ceea ce fac o fărâmă în plus de pasiune, de inteligenţă sau de muncă, făcându-se astfel remarcaţi printr-un ceva al lor. Sigur, nu am pretenţia că am aflat despre toţi gălăţenii valoroşi şi că nu mai sunt lucruri de descoperit. Dar pot să spun că nu a fost părinte, mătuşă, unchi sau chiar vecin care să fi venit la redacţie, pentru a ne propune să scriem despre un tânăr deosebit, şi care să fi plecat fără să fi avut câştig de cauză. Şi, deşi unii îşi imaginează asta, astfel de materiale nu se plătesc sub nicio formă, nu se scriu pe pile. Iar galeria celor lăudaţi în ziar e, slavă Domnului, destul de mare. Şi ne propunem s-o facem şi mai mare, cu fiecare poveste de succes reală pe care o aflăm.
La fel ca mine, ştiţi că ne numărăm printre tot mai puţinele mijloace mass-media din ţară care oglindesc şi această parte frumoasă a vieţii unui oraş. Pentru că fiecare copil care face ceva în plus faţă de toţi ceilalţi din generaţia lui merită încurajat. Merită dat de model. Merită aprecierea noastră, pentru că într-un fel sau altul ne face lumea mai plină de sens. Sunt unele cazuri de tineri care ar trebui să ne umple de speranţă că se poate reuşi acolo unde nu se aştepta nimeni. Unii au făcut eforturi, altora le-au sticlit nişte idei, în timp ce alţii preferă să se joace de-a inventatorii, să zicem, în loc să frunzărească în neştire Facebook-ul.
Nu e treaba ziarului să arate că unul e mai cu moţ decât celălalt. Nici să facă ierarhii. Treaba noastră este să scriem despre gălăţenii noştri. Nu numai despre neajunsurile lor, despre lucrurile care trebuie îndreptate, ci şi despre oamenii care fac să se vorbească frumos despre Galaţi, în alte oraşe sau oriunde aiurea în lume.
Şi cu toate acestea, nu e dată când vrem să scoatem în faţă astfel de cazuri să nu apară cârcotaşii sau contestatarii de serviciu. Site-ul se umple de comentarii critice, fierea unora dă pe dinafară, pentru că ficaţii lor nu pot suporta ca altora să li se întâmple şi lucruri bune. Şi cel mai trist e că, în micimea invidiei noastre, uităm cât de important e să ne bucurăm, să fim mândri de reuşitele familiei lărgite, de care toţi aparţinem. Până la urmă, să te poţi lăuda cu un gălăţean de toată isprava îţi poate ţine şi de cald.
