„Ah, ce frumos, viitor luminos li se-arată celor idioţi! Deci fii supus faţă de cel mai sus pus! Nu uita că ţara te vrea prost!”, refrenul acesta, cântat de „Sarmalele reci”, a fost, într-un fel sau altul, imnul studenţiei mele în Iaşi.
Şi ca să nu uit vreodată farmecul anilor de facultate, am început anul I cu o grevă şi am terminat în anul al IV-lea tot c-o grevă. Motivul primei greve din anul meu de boboacă? Stimatul ministru al Învăţământului din acea vreme – Marga? - a impus o nouă regulă: ăla de vrea să facă şi a doua facultate, s-o plătească, frate! Ce atâta carte?! Dacă vrei să te ţină statul să faci studii, să faci creierul mare, marcă banu’! Că alţii „munceşte, nu gândeşte”, ca tine!
La vremea aceea mă uitam cu admiraţie la profesorul de Medicină Legală care, după ce absolvise cu brio Facultatea de Medicină, a urmat şi Dreptul… aşa, din curiozitate şi din pasiune.
Nu m-am gândit niciodată că refrenul pe care l-am cântat cu elan în faţa Universităţii „Al I Cuza” din Iaşi - „Ţara te vrea prost” - va ajunge o realitate.
Nu-i prima dată când trec pe lângă sediul PNŢCD, dar fiin’că n-aveam stare şi microbuzul întârzia, m-am apucat să citesc mesajul semnat de Tineretul Creştin Democrat. Şi un rând mi s-a înfipt în creier şi în retină ca un pumnal: „Ce vină am eu că MA-M născut Român?”.
Ochii îmi sar speriaţi la alt pasaj: „Oare aş fi fost mai bun mai RESPECTOS, mai cinstit, mai optimist, mai PRESEVERENT, mai modest, etc., dacă mă NĂŞTEA-M în una din ţările dezvoltate ale UE?”.
Ochii dau să fugă de pe panou, dar nu mă lasă scrisul: „EXZISTĂ blestemul naţionalismului, A mândriei de a fi român”.
Ochii mi se încrucişează spre frunte, dar şi de acolo, de sus, mă pocneşte în moalele gramaticii: „DECE tinerii din România sunt nevoiţi să bată din poartă în poartă în poartă prin Europa şi prin toată lumea pentru a găsi ceva de muncă, chiar şi în situaţia când au terminate studii superioare?”.
Mama ei de „esprimare”! Şi de gramatică! Şi de „bacaloriat” „care” tineretul nu l-a luat că „e” profesorii răi!
Cândva, înainte de ’89, am făcut parte din „mlădiţele înmugurite”, din „tineretul studios al ţării”. Pe urmă a venit democraţia.
Îmi amintesc de anii ’90, când în locul profesoarei de limba germană – care făcea ore după disciplina nemţească, a venit… altă profă. Era abia ieşită de pe băncile liceului, habar n-avea nemţeşte, dar ne era suplinitoare.
Pe urmă, a venit în locul ei, în trimestrul al II-lea, un student, care nu ştia nemţeşte, da’ ne-a învăţat un pic de engleză. Vreo două luni.
Pe urmă a venit altă studentă, care ştia grozav germană, dar nu mai interesa pe nimeni, că venea admiterea la liceu şi dacă ne ajuta la mate era fix „Mama Dolores”.
La liceu, eram la secţia de Filologie, dar franceza o făceam cu o fostă translatoare de limbă rusă. Nu ştia franceză mai mult ca noi şi ce-şi mai amintea din facultate, dar nici nu mai conta! Era haioasă şi prietenoasă şi ne plăcea!
Nu generalizez, nu înfierez pe nimeni, povestesc doar o realitate care uite cum dă peste noi. „MA-M născut în România”. Şi nu ştiu dacă ţara, dar cineva sigur ne vrea proşti!.
