Am două veşti. Ordinea în care le voi spune este lipsită de importanţă, am să aleg să încep cu cea aproape bună, asta aşa, dintr-un optimism pe care n-am cum să-l explic.
Salariile bugetarilor ar putea creşte la anul! Nu cu foarte mult, cu vreo 5 procente. Până la urmă, contează şi asta. Vestea proastă este legată tot de mărirea salariilor. Coşcogeamitea paradoxul, nu-i aşa? Salariile bugetarilor nu vor creşte decât după ce bugetarii vor fi daţi afară. Unii dintre ei.
Asta am auzit în ultimele zile, după o serie de declaraţii ale reprezentanţilor Guvernului României şi ale celor de la Fondul Monetar Internaţional.
Istoria asta cu o oarecare relaxare în ceea ce priveşte politicile de austeritate le-ar fi venit mănuşă politicienilor populişti din PDL, dacă nu s-ar fi vorbit din nou despre disponibilizări. Trebuie să se poată lăuda cu ceva concret, cu atât mai mult cu cât se apropie alegerile. Dacă nu, partidul va pierde cu siguranţă din bruma de capital electoral rămasă, în condiţiile în care metoda tăierii va rămâne unica politică utilizată de către guvernul aflat la putere.
Pe de-o parte, realitatea de astăzi este aceea că nu are cum să fie bine în România dacă românilor le merge prost, iar cu declaraţii politicianiste nu poţi să abureşti vreo zece milioane de cetăţeni cu drept de vot.
Pe de altă parte, România nu mai reprezintă un client care să beneficieze de atâta încredere din partea FMI încât să-şi poată permite politici corecte proprii, atât sociale, cât şi financiare.
Fiecare măsură care implică aceste zone este împrumutată din discursurile şi impunerile celor de la FMI. Jeffrey Franks declară, premierul Emil Boc este liber apoi să croşeteze pe temele trasate de nemiloşii bancheri ce împrumută visteria naţională, şi nu-i rămâne decât să continue să hârâie cu drujba guvernamentală pe craca popularităţii pe care şade PDL.
Surprinzător este că, în tot acest timp, opoziţia rămâne extrem de silenţioasă, nereuşind să demonstreze cu adevărat că ar putea reprezenta o alternativă pentru guvernare, pentru orânduirea ţării.
În vreme ce Boc şi Băsescu recită, într-o cadenţă dulce din Jeffrey Franks, Antonescu şi Ponta se uită cruciş în sondajele de opinie şi comentează isteţ cu totul alte subiecte decât pe cele importante ori îi acuză pe ciocoi la modul general, lucru pe care l-ar putea face şi-un puşti cu coşuri, cursant pe la şcolile lor de vară.
Să nu se priceapă ditamai şefii de partid să exploateze erodarea aproape totală a celor aflaţi la guvernare? Să nu înţeleagă oare că, oricât de antipatici ar fi pedeliştii, trebuie confruntaţi pentru a fi învinşi?
