Marea cheltuială

Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Câteva săptămâni mă mai despart de concediu şi n-am încă nici cea mai vagă idee încotro s-o apuc. Rezervări n-am, că abia m-am hotărât să plec. “Ia pune mâna şi fă-ţi! N-o lua tu aşa, de nebun, pe drumurile patriei, că o să ajungi să te cazezi pe cine-ştie-unde şi să plăteşti cât nu face!”, m-a sfătuit un prieten. Bine, i-am zis. O să-mi rezerv.

Mi-am căutat întâi la mare. O să am un concediu scurt şi nu vreau să pierd o zi întreaga, pe drum, până prin Maramureş şi apoi încă una, la întors. Şi chiar m-aş bucura să înot în mare, să citesc, pe şezlong, să beau cafele şi beri pe plajă, să mă plimb, să mănânc peşte şi fructe de mare la terase şi să simt cum mi se încarcă bateriile. Apoi să ies seara în oraş şi să mă pierd într-o altă mare, cea a oamenilor veseli care vor să prindă răsăritul pe plajă sau pe la terase şi prin cluburi… Asta-i de mine!

Am făcut ochii mari, ca de broască, când am văzut preţurile din Mamaia. Cea mai ieftină cameră – urâtă, sărăcăcioasă şi departe de plajă – costa 200 lei. Cum te apropii de nisip, preţurile se dublează. Iar la hotel, pe unde mai sunt locuri, camera e măcar vreo 500 lei. Pe noapte. Şezlogul ajunge şi el la vreo 30 lei pe zi, deci, într-o săptămână, pentru două persoane, simpla leneveală pe plajă costă cam mult. Când auzeam, de la prieteni, de credite pentru vacanţă la mare, râdeam. Şi uite că acum nici măcar nu ştiu dacă m-aş califica pentru un împrumut suficient de mare încât să-mi permită o săptămână de huzur pe an…

Dar să nu disper înainte să fi căutat prin alte staţiuni, zic. Încerc la Olimp. Ştiam acolo un restaurant bun, pe plajă, lângă care s-a construit şi hotel. E aproape 450 lei pe noapte! Mai caut. Găsesc la 400 lei, vile care te duc cu gândul, mai degrabă, la vacanţe petrecute la Vânători sau Şendreni! Caut şi la Venus. Şi la Neptun. Preţurile, tot exagerate. Ajung cu căutările la Mangalia. La hotel decent, camere sub 400 lei, ioc! Pensiuni ospitaliere cu camere mai ieftine de 350 lei, nici atât!

Măi, măi, pentru ce atâţia bani? Sun un prieten din presa locală constănţeană şi-I întreb ce pot face în staţiunile mici, seara. “Păi, ce să faci acolo… Ai maşină? Te duci la Mamaia! Sau vii în Constanţa şi ne vedem! Nu-i chiar peste drum, dar… asta e!”.

Acum îmi caut la munte. N-am găsit încă, dar măcar ştiu ce vreau. Că şi cu două zile pe drum, şi fără, tot aia e…

Citit 1314 ori Ultima modificare Marți, 25 Iulie 2017 19:37

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.