300 de producători vă așteaptă la TÂRGUL DE TOAMNĂ
Foto: ”Viața liberă”, Gabriel Kolbay

300 de producători vă așteaptă la TÂRGUL DE TOAMNĂ
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

A început, vineri dimineaţă, 29 septembrie, cea de-a XVI-a ediţie a Târgului de Toamnă. Cu toate că principalul organizator - Administraţia Pieţelor Agroalimentare Galaţi - a anunţat că evenimentul ar trebui să se bucure ba de prezenţa ministrului Agriculturii, Petre Daea, ba de cea a secretarului general în Ministerul Agriculturii şi şi Dezvoltării Rurale (MADR), Ilie Constantin Aprodu, până la urmă niciunul dintre oficiali n-a mai onorat invitaţia, iar conferinţa de presă anunţată cu pompă a fost ţinută de subsecretarul de stat Floricel Dima, fostul director al Direcţiei Agricole Galaţi.

Deschiderea oficială a fost similară cu cea din anii trecuţi. Au venit preşedintele CJ, Costel Fotea şi primarul Ionuţ Pucheanu, alături de o mulţime de alţi politicieni, cu sau fără vreo legătură cu agricultura, recoltele şi piaţa. După ce li s-au adresat gălăţenilor, oficialii au mers în tradiţionalul tur al pieţei, vorbind cu producătorii şi precupeţii şi gustând din bunătăţile aduse la târg. Sunt, potrivit organizatorilor târgului, aproximativ 300 de producători care vând, în piaţă, până duminică la prânz. Marfă e din belşug: legume, fructe, miere, condimente, flori, carne şi preparate din carne, peşte şi vin. Preţurile sunt, în general, aceleaşi din timpul anului. Somn cu 20 lei kilogramul, morcov cu doi lei, mere cu trei lei sau ardei graşi cu 3,5-4 lei am mai văzut în piaţa şi până acum. Ce-i drept, zilele astea aveţi mai multă marfă din care să alegeţi.

Cârciumarii au aprins grătarele în spaţiul în care funcţionează, de obicei, sectorul de producători, dar şi pe aleile din apropierea halei de legume şi fructe. Se frig  fleici, cârnăciori şi altele asemenea. Din borcane mari, se scot pentru mese murături, sosuri şi condimente.

Ca în fiecare an, cântă Fanfara Valurile Dunării şi Ansamblul Doina Covurluiului.

Citit 4461 ori Ultima modificare Vineri, 29 Septembrie 2017 16:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.