Evaluaţi acest articol
(12 voturi)
2 comentarii

La "Viaţa liberă" am ajuns prima oară prin octombrie 2007. Nu-mi mai amintesc clar în ce zi. Ţin minte, totuşi, că încă nu trecuse de prânz şi că se stârnise un vânt care tragea să-mi smulgă din mâini hârtiile pe care le mototoleam: un CV şi alte vreo doua foi cu texte stângace de-ale mele, publicate prin nişte reviste de birou.

Câteva minute mai târziu, i-am întins acele hârtii redactorului-şef, la acea vreme doamna Katia Nanu. Care - după ce m-a întrebat de unde vin şi ce vreau - mi-a spus că le va citi mai târziu, atunci când ritmul zilei respective i-o va permite. Şi că, după aceea, mă va suna. Am plecat convins că, dacă avea într-adevăr să-mi citească textele şi să mă sune vreodată, nu se va întâmpla prea curând. Poate că aveam de aşteptat o lună sau un an. Cu toate astea, m-a sunat în aceeaşi zi, puţin după orele prânzului şi mi-a spus că, dacă într-adevăr îmi doresc, puteam să vin şi să învăţ gazetărie la "Viaţa liberă". Zis şi făcut! Din acel octombrie am început să mă duc la ziar cu gândul ăsta: să învăţ. Aşa m-am dus o zi. Apoi încă una. Şi tot aşa, zi după zi după zi, au trecut aproape zece ani.

În primii, nici nu mai ţin minte acum să fi scris ceva (deşi constat cu uimire - parcurgând arhiva online a "Vieţii libere" - că am facut-o, totuşi). În schimb, îmi  amintesc că în acea perioadă mă fermecau oamenii adunaţi pe canapelele din holul redacţiei care vorbeau, râdeau şi fumau mult.

Din alte perioade, îmi amintesc mai degrabă deplasările, documentările şi textele şi mai puţin holul redacţiei, învăluit în fum de ţigară şi străbătut de la un capăt la altul de hohote de râs sau de sunetul vocilor antrenate în discuţii aprinse...

Una peste alta, cred că, în cei nouă ani petrecuţi la ziar, dintre toate lucrurile pe care am încercat să le învăţ, unul mi-a ramas clar în minte. Anume că gazetăria este, înainte de toate, despre oameni. Despre cei care fac ziarul, despre cei care apar în el şi despre cei care-l citesc. La "Viaţa liberă", cei care fac ziarul, colegii mei vreme de aproape un deceniu, mi-au fost de multe ori alături, asemenea unei familii.

Cu unele excepţii, dragi mi-au fost şi oamenii despre care am scris. Mi-a plăcut să spun poveştile galaţenilor care ştiau cum să sfinţească locul şi aveau şi puterea să o facă. La fel cum mi-a plăcut să relatez despre oamenii care descoperiseră reţeta unui trai autentic şi asumat, indiferent daca erau bogaţi sau săraci, educaţi sau inculţi, tineri sau bătrâni...

Pe cititori mi i-am închipuit mereu ca pe nişte oameni peste măsură de serioşi, exigenţi, în faţa cărora n-ai voie să te prezinţi cu lecţiile nefăcute şi cu poveşti confuze, expeditive. Am încercat să nu-i dezamăgesc. Şi trag nădejde că, măcar de vreo câteva ori într-un deceniu, am reuşit să fac ce mi-am propus.

Una peste alta, pentru mine deceniul petrecut la "Viaţa liberă" a fost, în principal, despre oamenii care, împreună, dau viaţă oraşului şi îi duc povestea mai departe, zi după zi. La mulţi ani, tuturor acelor oameni!

La mulţi ani, "Viaţa liberă"!

CITEȘTE mai multe din Ocolul ziarului în 30 de ani

Citit 1606 ori Ultima modificare Marți, 10 Decembrie 2019 13:07

2 comentarii

  • postat de Galateanul Marți, 10 Decembrie 2019 07:50 81.12.150.*** Link la comentariu
    0
    1

    Cum , naiba, bai? Sa dai dislike la un astfel de editorial? Or fi aia car nu-s bagati in seama.
    Bravo Gabriel Kolbay.

    Raportează
  • postat de Violeta Ionescu Luni, 09 Decembrie 2019 16:42 188.24.220.*** Link la comentariu
    2
    2

    Bravo Gabi! Katia te-a dibuit bine, are fler, și-a dat seama cu cine are de a face. Eu te știu mai dinainte, de când trudeam împreună la „Călăuză Ortodoxă” și am fost sigură că ai să reușești. M-am bucurat pentru tine că ești într-un loc care ți se potrivește. Felicitări și drum bun înainte!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.