Un cercetător CÂȘTIGĂ cât un paznic de noapte

Un cercetător CÂȘTIGĂ cât un paznic de noapte

În foto, Florin Dumitru Bora - cercetător ”Viața liberă”, Marius Negri
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)
7 comentarii

Câtă vreme statul român va refuza să investească masiv în cercetare, viticultură şi vinificaţia se vor face, la noi, mai mult pe baza a ceea ce cultivatorii autohtoni reuşesc să înveţe de la străini. Dar, oricât de bine pregătiţi ar fi cercetătorii italieni, francezi sau portughezi, s-ar putea ca nici măcar ei să nu ne poată oferi soluţii la probleme pe care viţa-de-vie nu le ridică în ţările lor, ci doar într-a noastră, ca urmare a compoziţiei specifice a solului de la noi şi a condiţiilor climatice caracteristice României.

Bine ar fi să ne studiem problemele noastre, să tragem învăţăminte proprii şi să găsim soluţii. Şi mai bine ar fi să înţeleagă aceste lucruri şi statul român, care, în loc să pompeze bani în cercetare, a lăsat Staţiunile de Cercetare şi Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie (SCDVV) să se descurce singure, de aproape 20 de ani, doar din vânzarea de vin. Or, asta înseamnă că dacă Staţiunea are un manager priceput la vânzări – ceea ce, din fericire, Bujoru are – rămân şi ceva bani de cercetare. Pe unde managerii nu-s pricepuţi la vânzări de vin, viitorul cercetării e sumbru.

Abia în acest an, printr-o reorganizare a cercetării, reglementată de HG 330/06.06.2017, statul promite nişte bani SCDVV-urilor. Despre câţi bani e vorba şi când se vor da, încă nu s-a hotărât.

„Poţi să lucrezi o viaţă la un soi şi să nu obţii nimic!”

Managerul SCDVV Bujoru, inginerul Alina Donici, e şi cercetător. Lucrează în Staţiune din 2004, iar funcţia managerială a preluat-o prin concurs, în urmă cu doi ani şi jumătate, după ce fosta directoare, Cristina Simon, s-a pensionat. Aşa cum se perfecţionase în cercetare, Alina Donici a învăţat între timp şi management, aşa că reuşeşte să vândă cele aproape 150 de vagoane de vin obţinute anual la Staţiune. S-au încheiat parteneriate. Se vinde vinul îmbuteliat în supermarketuri. Şi cu toate astea, banii abia ajung pentru menţinerea instituţiei pe linia de plutire. Cu toate că viitorul horticulturii depinde de cercetarea din Staţiune…

„Cercetătorul, în agricultură, nu e un om care-şi chinuie mintea încercând să dea răspuns marilor întrebări ale vieţii. E un specialist angajat să vină cu soluţii concrete pentru probleme întâlnite în producţie. Spre exemplu, cercetătorilor li se poate cere: să obţină un soi mai rezistent la intemperii, să creeze o plantă cu o mai mică sensibilitate la diverse boli sau pe care un dăunător să nu o poată decima şi aşa mai departe. Toate proiecte în care se implică un cercetător sunt dificile şi de durată”, apreciază Alina Donici.

În urmă cu doi ani şi jumătate, SCDVV Bujoru anunţa că lucrează la obţinerea unui soi nou de struguri de vin numit „Bujoru”. Era vorba despre un soi cu rezistenţă mare la ger, tolerând temperaturi de până la -20 de grade Celsius, sensibil însă la secetă şi cu toleranţă medie la făinare (o boală a viţei – n.r.) şi la molia viţei-de-vie. Progrese s-au făcut, dar rezultatele finale sunt încă departe. Iată de ce. „Să spunem că porneşti de la nişte soiuri deja existente. Se fac încrucişări, pe care cercetătorii le numesc hibridări. În sine, aceste procese sunt de durată. De ce? Păi, începem prin a pune la germinat o sămânţă. La viţa-de-vie, germinaţia e redusă, deci durează mai mult decât la alte culturi. Iese planta. Maturizarea ei va dura câţiva ani, după care va fi pregătită să îi recoltăm materialul biologic - coarda de viţă-de-vie – pe care îl vom trimite la Institutul de la Ştefăneşti, din Argeş. Doar acolo poate obţine materialul nostru biologic avizul “liber de viruşi”.

Institutul ne va trimite materialul biologic liber de viruşi înapoi, iar noi îl vom folosi ca să facem o plantaţie de viţă-de-vie. Aceasta trebuie să ajungă la maturitate, şi abia apoi putem vorbi despre soi de struguri de vin. Durează vreo 20 de ani să creezi un soi, iar după ce l-ai creat s-ar putea ca mediul să se fi schimbat atât de mult, încât el să nu mai fie de viitor. Poţi şi să munceşti o viaţă fără să laşi în urmă un soi. E un risc al cercetării, în domeniul nostru”, spune Alina Donici.

Pasiunea l-a adus de la Cluj la Bujoru

La Staţiune, din cei 82 de angajaţi, 17 lucrează în cercetare. Parte dintre ei sunt cercetători, parte laboranţi. Cu toţii, oameni mai degrabă pasionaţi de munca lor decât motivaţi financiar. De regulă, salariul unui cercetător care are şi doctorat ajunge pe la 2.000 lei. Poate mai mult, în funcţie de proiectele în care se implică. Dar nu semnificativ mai mult de atât. În acest timp, un laborant care urcă în vie să ia probe şi lucrează în laborator nu ridică decât salariul minim. Cu toate că o astfel de ofertă salarială cu greu ar atrage chiar şi un student, Florin Dumitru Bora, în vârstă de 30 de ani, deja doctor în ştiinţe, a dat viaţa din Dealul Clujului pe cea din mult mai prăfuitul şi anostul oraş Târgul Bujor de Galaţi. Totul ca să poată lucra în laboratorul SCDVV Bujoru, cel mai scump dintr-o astfel de staţiune de cercetare din ţară. Valoarea echipamentelor se ridica la circa un milion de euro.

„Poate n-o să mă credeţi – lumea de obicei nu crede! – dar n-am venit aici ca să mă uit pe geam. Aşa că mărimea oraşului contează mai puţin pentru mine. Viaţa mea de aici se desfăşoară mai mult în laborator. Mă culc la ora nouă seara şi mă trezesc la cinci dimineaţa. În timp ce îmi beau cafeaua, pun pe hârtie tot ceea ce trebuie să fac, în laborator, în ziua respectivă. Că sunt atât de multe lucruri de făcut, încât n-am cum să le reţin, fără să fac o listă”, explică Florin. Poate că, în laboratoare private, muncind mai puţin, ar fi putut să câştige mai mulţi bani. La Bujoru, însă, a identificat şansa de a creşte profesional, iar asta i s-a părut mai important. A pornit de la un salariu de 800 lei şi a ajuns, acum, la aproape 1.500 lei.

“Oricum nu fac treaba asta pentru bani, ci pentru că am investit mult timp şi mult efort în educaţia mea. Şi statul a cheltuit mulţi bani ca eu să mă educ. Şi mă gândesc acum că ar fi păcat ca, în condiţiile astea, peste ani, atunci când cineva o să mă caute pe Google, să dea doar peste profilul meu de Facebook. Ceva trebuie să las în urmă. Altfel, de ce m-am mai chinuit să învăţ şi de ce mai trăiesc?”, se întreabă, retoric, cercetătorul.

E singurul care s-a apucat de cercetare dintre cei 72 de doctoranzi din promoţia sa de la Cluj. Pe deplin conştient că, mai târziu, viaţa de familie îi va lăsa mai puţin timp pentru cercetare şi carieră, Florin îşi dedică, acum, aproape tot timpul muncii de laborator. E un trai cazon, dar nu lipsit de satisfacţii profesionale. “Lucrurile pe care le poţi afla în laborator sunt fascinante. Vă dau un exemplu. Se vorbeşte la nesfârşit despre ingredientele din mâncăruri şi băuturi şi despre faptul că, de multe ori, una scrie pe eticheta şi alta conţine produsul. Poate că e adevărat. Cert e că, analizând, să spunem, conţinutul unei sticle de vin, eu pot afla dacă ceea ce scrie pe etichetă e adevărat sau nu. Putem afla inclusiv podgoria din care provine vinul, indiferent de ceea ce e scris pe eticheta sticlei. Putem afla ce s-a introdus în el şi în ce proporţii”, mai spune Florin Bora.

Fiecare analiză înseamnă parcurgerea unor paşi, mai aflăm de la specialist. „Ca să pot analiza un litru de vin, spre exemplu, trebuie, mai întâi, să îl aduc în stadiul de picătură. Mai clar şi pe mai scurt, trebuie să îl comprim. Apoi, picătura respectivă va ajunge într-un separator, în care, în funcţie de masă şi sarcină, componentele i se vor separa”, explică cercetătorul.

Ne prezintă, în cuvinte puţine, dotarea laboratorului de la Târgu Bujor şi ne explică unele dintre rutinele sale zilnice în cercetare. Aici e gastromatograful. Acolo, spectrometrul de masă umplut cu plasmă. Şi tot aşa… E lumea în care a ales să îşi trăiască tinereţea, momentan. Şi în care e fericit, cu toate că statul îl plăteşte nu ca pe un doctor, ci poate, cel mult, ca pe un paznic de noapte. Câţi oameni au însă ambiţia şi puterea de a trăi aşa? Pentru că cercetării agricole din România i-ar trebui mulţi…

„Pe fermier nu-l costă să ne ceară un sfat!”

„Le oferim şi consiliere fermierilor care au viţă-de-vie în cultură. De multe ori, cultivatorii nu sunt de specialitate, aşa că apelează la sfatul nostru atât pentru sfaturi legate de înfiinţate, cât şi pentru lămuriri privind schemele de tratament. Nu poţi aplica aceste tratamente oricum, oricând şi în orice cantitate, dacă îţi pasă de consumatorul tău. Îi ajutăm şi cu analize, le şi interpretăm… În cele mai multe cazuri, acestea sunt servicii pe care le acordăm gratuit”, a declarat managerul SCDVV Bujoru, Alina Donici.

Piaţa cere vinurile obţinute de cercetătorii gălăţeni

Două sunt modalităţile în care se vând vinurile produse la SCDVV Bujoru: en-gros şi la litru. Cine cumpără la vagon plăteşte, în funcţie de soiul de vin, între doi şi trei lei pe litru. Producătorul, SCDVV Bujoru, nu are, în acest caz, controlul destinaţiei mărfii.

Respectivul vin s-ar putea foarte bine ambala în sticle şi vinde sub brandul altei crame. Sub brand propriu, vinurile de Bujoru se vând într-un spaţiu închiriat de SCDVV în Halele Vechi din Piaţa Centrală, dar şi în supermarketuri din întreaga ţară. „Avem un parteneriat cu Zimbria, aşa că suntem peste tot unde sunt şi ei”, spune Alina Donici.

Vin de Târgu Bujor, frumos ambalat la sticlă de 0,75 litri, găsim aşadar în mari centre comerciale din Bucureşti, printre care Afi Cotroceni şi Băneasa Shopping City.

În curând, vinurile de Bujoru se vor găsi şi în hipermarketurile Auchan.

Patru decenii de cercetare la Staţiune

În zona oraşului Târgu Bujor, plantaţii de vie din diverse soiuri sunt atestate documentar încă din secolul al XV-lea. Meşteşugurile cultivării strugurilor şi obţinerii vinului s-au transmis din generaţie în generaţie.

Istoria viilor nobile întinse pe sute de hectare şi exploatate în mod unitar e, însă, una mult mai recentă. În anii 1950, la Gospodăria Agricolă de Stat (GAS) „30 decembrie” din Bujoru s-au plantat circa 300 de hectare de vie. Prin anii 60, statul a transformat GAS în IAS (Întreprindere Agricolă de Stat) numită „Dealul Bujorului”. În anul 1989, IAS-ul deţinea 575 hectare de vie. După Revoluţie, cu toate că, ori de câte ori s-a putut, conducerea unităţii a investit în întinerirea viei, suprafeţele tot au scăzut la mai puţin de 400 de hectare. Acum, potrivit managerului SCDVV Bujoru, ing. Alina Donici, prioritatea este replantarea după standarde care să permită executarea lucrărilor de întreţinere şi recoltare mecanizate. E o direcţie de dezvoltare firească, de vreme ce, an de an, Staţiunea are probleme tot mai mari în găsirea zilierilor, la recoltat struguri.

„Chimizarea e mai rea decât modificarea genetică a plantei!”

„Ştiu că lumea vorbeşte despre modificările genetice aduse unei plante ca despre ceva rău. Dar sunt situaţii în care, dacă nu modifici o plantă, ea va dispărea, pentru că dăunătorii sau bolile nu vor mai permite cultivarea ei. Şi mie mi se pare că e mai sănătos să mănânci o plantă rezistentă la un dăunător decât una care, puţin rezistentă fiind, a fost chimizată excesiv…”, a apreciat managerul SCDVV Bujoru, Alina Donici.

Citit 2732 ori Ultima modificare Luni, 02 Octombrie 2017 01:02

7 comentarii

  • postat de MIHAIL Vineri, 29 Septembrie 2017 22:50 5.13.195.*** Link la comentariu
    2
    2

    Tot respectul pentru cei care-si fac cu toata pasiunea datoria ,ii respect pentru acest lucru,dar,intr-o tara in care sunt altele criteriile de apreciere a valorii,unde smecherii si toti potlogarii ne rad in nas din ,,MERTZANURI,, de ultima ora ,CREDca o solutie ar fi aceea de a face aceeasi munca in lata tara ,unde munca si valoarea sunt respectate si nu un DRAGNEA sau TARICEANU ne diriguie interesele....Fiica mea unica de la absolvirea facultatii in GERMANIA, acum12 ani, a reusit sa -si faca firma proprie in domeniul IT, sa colinde lumea,prin aproape toate continentele, sa aiba vila sa in FRANKFURT,in vestitul NIEDERRAD,un fel de COPOU al IASILOR tineretii mele,si toate acestea ,numai si numai prin MUUUUNCAAAAAA!!!NE vedem de cateva ori pe an,sunt multumit ca nu se simte umilita si are tot ce ii este necesar,ca traieste intr-un oras unde lunar vin cativa artisti celebri la opera sau filarmonica, la teatru sau la concertele de jazz!!!CAND nu esti multumit acasa de traiul tau ,acum ,in democratie ,nimeni nu te mai poate obliga sa traiesti in tara ta ,daca nu esti multumit,si mai mult,te simti FURAT,DE NULITATI ,UNELE DIN CONDUCEREA PARTIDELOR ,SI ,IMPLICIUT, A TARII!!!SI NU VA SUPARATI,CINE SUNT DRAgnea si TARICEANU fata de un INTELECTUAL DE MARE BPRESIGIU CA SI DOMNUL ANDREI MARGA,CA SA DAU UN SIMPLU EXEMPLU??? DECI DOMNILOR SI DOAMNELOR DIN CERCETARE DIN VITICULTURA SAU VINIFICATIE,TARILE CU TRADITIE DIN EUROPA SI CHIAR INTREAGA LUME ,VA ASTEPTA!!!!SANATATE SI MULT SUCCES TUTUROR,VA DORESC!!!

    Raportează
  • postat de crystal Vineri, 29 Septembrie 2017 19:40 95.77.107.*** Link la comentariu
    1
    0

    @Ady Pentru ca producerea fructelor si legumelor inafara costa mai putin, apa este mai ieftina, curentul este mai ieftin, raportate la salariile alea, procentul de mecanizare a agriculturii si implicit eficienta este mult mai mare, oamenii sunt ajutati cu fonduri care acolo sunt platite la timp si daca mai sunt si prelucrate de muncitori sezonieri de tip migranti atunci munca manuala este mult mai ieftina.
    De ce o branza bio este mult mai scumpa decat una normala ? Pentru ca fermierul trebuie sa faca lunar analiza nutretului dat la animale sa obtina acte peste acte sa dovedeasca ca ce mananca animalele nu are chmicale. Birocratia si umblatura multa altereaza distruge notiunea de bio ieftin in comert.

    Raportează
  • postat de Ady Vineri, 29 Septembrie 2017 12:07 5.13.207.*** Link la comentariu
    4
    5

    Intrebarea e cum de sunt mai ieftine legumele si fructele de afara avand adaugate si taxe de transport ,de vama e.t.c. ,decat alenoastre aduse de la cativa kilometri ? Si cele "bio" de ce sunt mai scumpe ,ca teoretic acestea cresc fara nici o interventie . Altii cheltuie bani pe tot felul de pastile si prafuri. Paradox sau vrajeala multa?

    Raportează
  • postat de Akbar Vineri, 29 Septembrie 2017 10:23 5.13.186.*** Link la comentariu
    1
    10

    Si mai putin decat un sofer din Primarie. Doar statul promoveaza valorile, nu ?

    Raportează
  • postat de Taxon Vineri, 29 Septembrie 2017 10:15 89.136.235.*** Link la comentariu
    2
    4

    Si cei de la Bujoru chiar au si niste vinuri bune ! "Printesa Covurluiului", o tamaioasa daca nu gresesc, chiar are (macar) o medalie de aur, iar Burgund-ul lor, chiar daca e ambalat la pet, e un excelent vin de toata ziua.

    Raportează
  • postat de Marco Vineri, 29 Septembrie 2017 09:19 109.166.137.*** Link la comentariu
    7
    7

    Da un paznic de zi cât câștigă mai mult sau mai puţin decât un cercetător?

    Raportează
  • postat de crystal Vineri, 29 Septembrie 2017 05:29 95.77.107.*** Link la comentariu
    0
    8

    „Ştiu că lumea vorbeşte despre modificările genetice aduse unei plante ca despre ceva rău..."
    De ce nu mentionati si faptul ca plantele modificate genetic sunt de unica folosinta adica doar prima serie de seminte ar putea fi buna si asta in cazul in care planta nu produce seminte sterile din prima . Parca intentionat sa te faca sa cumperi de la magazin mereu semintele.
    Sa nu mai mentionam de preturi care sunt exorbitante pentru cultivatorul de rand roman si nu isi permite astfel de soiuri modificate genetic.
    3 seminte sau 6 seminte de un anumit ardei hybrid de tip F1 sunt 9 lei !? Macar de ar face si ananas si masline pe aceleasi crengi sa merite banii.
    In romanica nu se mai produce nimic si toti vor sa se imbogateasca din comert.
    Importa, ii pune ambalaj si eticheta romaneasca si gata, umfla adaosul de te doare mintea.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.