Haideţi domnilor aleşi, nu fiţi sfioşi, nu vă fie jenă să gustaţi din beneficiile transportului public local de persoane! Da, transportul pe care cu mânuţele domniilor voastre, pe care le ridicaţi atunci când votaţi în şedinţele Consiliului Local, îl gestionaţi.
Iată, de pildă putem aştepta împreună autobuzul de pe traseul 27. Ori 10, că vin la fel de des. Din 24 în 24 de minute (teoretic) în cursul săptămânii, şi din 48 în 48 minute (teoretic) sâmbăta şi duminica. Spun „teoretic” pentru că, în funcţie de trafic, minutele de aşteptare se pot înmulţi. Deci, răbdare! Unde? Păi în staţia din Centru!
De ce vă uitaţi în jur nedumeriţi? Ah, nu găsiţi un refugiu unde să vă adăpostiţi de ploaia rece şi udă, şi de vântul care vă răsuceşte umbrela. Păi nu-l găsiţi, pentru că nu mai există din septembrie 2012, de când a expirat contractul cu firma de publicitate care îl instalase. Aşa-i, ce repede a mai trecut timpul… Dar iată, ne putem zgribuli împreună sub streaşina spaţiilor comerciale din Centru, gândind optimist la licitaţia pentru achiziţia şi montajul unui număr de maximum 128 şi minimum 60 de adăposturi pentru călători. Mai durează până se atribuie, dar avem tot timpul din lume până vine autobuzul. Important este ca viitoarele refugii să nu fie la fel de sumare precum cel de la Potcoava de Aur, sub care te plouă şi de şfichiuieşte vântul. Dacă nu mă credeţi pe cuvânt, haideţi să v-arăt!
Las’ că în autobuz o să fie cald şi bine! N-o să dogorească şi să pută aerul aşa cum era în vară, dar o să fie bine. Ah, vorbim de autobuz şi iată-l că vine. Da’ de ce vă uitaţi aşa scârbiţi, domnilor aleşi? Da, o fi murdar, ponosit şi vechi, dar pentru un autobuz luat la mâna a doua, e chiar curăţel. Hai, sus pe scară! Ziceţi mersi că nu sunteţi, Doamne fereşte, în scaun rulant, să depindeţi de alţii ca să urcaţi în maşină. Hai că nu suntem chiar aşa de mulţi călători înghesuiţi. Oamenii buni încap şi-ntr-o cutie de chibrituri.
Hai, luaţi loc pe scaunul liber, ce dacă tapiseria e pătată şi ruptă. Să vă spun ce-am păţit într-o seară: eram în autobuz şi am simţit, la un moment dat un miros greu de pipi. M-am dumirit ce s-a petrecut când un nene a venit la şofer să se scuze că s-a scăpat pe dânsul şi să-i dea o cârpă să şteargă. Se mai întâmplă, oameni suntem! Ei hai, că nu era autobuzul ăsta..
