Două paie la 3,14 măgari

Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Bazându-mă eu pe speranţa măririi lefii cu trei lei (mă rog, asta-i pentru salariul mediu, dar orişicât), mi-am făcut curaj să-mi cumpăr o brânzoaică şi mi-a şi rămas rest o fisă. Preţul gazelor a crescut, dar nu de speriat, dacă ne mărea leafa, creştea mai mult. Alte preţuri "sar" după cel al gazelor. Vine iarna debranşaţilor...

Guvernul ăsta a reuşit însă în sfârşit să coaguleze dispersata noastră societate: şi sindicaliştii, angajaţii în genral, şi patronatul, sunt împotriva mişculaţiilor impozitului pe care nu-l mai dai cu dreapta, ci cu stânga.

Dacă tu ai un balon cu aer cald mare cât o căpiţă, eu umflu un balon uriaş de săpun: e aproape gratis şi enorm, te iau! E ca şi creşterea noastră economică duduită. Care a făcut să pară posibilă creşterea salarială, dar împarte două paie la - ca să pară mai tehnic, guvernul pune cu virgulă - 3,14, pardon, măgari! Declaraţiile premierului şi ale preşedintelui Dragnea, cu creşterea lefurilor (nu chiar cu un sfert, cum anunţau guvernanţii, dar măcar cu ceva), sunt contrazise de preşedintele Iohannis. În schimb, se bulibăşeşte metoda de impozitare, ca să fie… cu 3,14: ce plătea patronul pentru angajat, dă angajatul din ce primeşte de la patron, ca să aibă o grijă în plus. Văd însă şi o parte bună: s-ar putea ca fiece român să angajeze câte un contabil, ceea ce ar rezolva problema şomajului în toată Europa...

Citeam cu bucurie că România a avut în primul trimestru cel mai baban avans dintre cele 28 de state UE (zicea asta chiar Eurostatul - Oficiul European pentru Statistică) şi mă gândeam că vom putea investi în trimiterea unei rachete pe Lună sau măcar în spitale (să nu ţi se ceară să aduci tu bulinele că Guvernul a ordonat creşterea salariilor "medicale" fără să trimită subvenţiile - Guvernul ar trebui internat!) sau în drumuri. Dar, paf, ce mai aflăm? Că  Bruxellesul a trimis Guvernului nostru (sau... al LOR?) atenţionarea că România a înregistrat cel mai mare deficit bugetar; urmat de englezi, deşi noi, bre, n-am dat exit, ca să avem probleme...

Ei, la noi avem tradiţie cu duduiala economiei. Păi n-am avut noi şi în ´38 cel mai mare boom economic din Europa şi din istorie? În care unii aveau miliarde, vile şi maşini, însă majoritatea cerşea, de unde un salariu mediu bunicel. Mai citeam însă şi chestia că de fapt nici n-a fost creşterea aia uriaşă de care am învăţat. Oricum 663.000 de case săteşti (la o populaţie de vreo 18 milioane) aveau o singură cameră, ca să nu mai vorbim de bordeie, nişte gropi!

Citit 1677 ori Ultima modificare Duminică, 05 Noiembrie 2017 17:29

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.